În permanență ținem ușa
inimii noastre deschisă.
Nici ziua, nici noaptea
Nu-i mai tragem zăvorul
Doar-doar cineva va poposi
În sufletul nostru dorindu-și
Să rămână acolo.

Acolo, înăuntru, nu mai e
Nimic de valoare.
Doar ani ofiliți
De atât-așteptare,
Doar vântul perfid
ce bate prea tare
și urme uscate
de lacrimi amare.

Nimeni nu-ndrăznește
Acolo să intre.
Dinauntru se aud, uneori,
Strigăte făr-de cuvinte.
Cu totul din noi, demult,
Chiar și noi am plecat
În urma noastră rămânând
doar pustiul lăsat descuiat.

Sursă foto: Canva.com