Advertoriale / Frumusete / Lifestyle

Accesoriile care nu se demodează niciodată: gențile din piele

Fiecare femei are o prietenă, vreau să spun acea prietenă, ”cea mai bună” care are grijă de ea în orice situație, îi este mereu alături, la bine și la greu, și o însoțește peste tot, chiar și la baie (ba mai ales acolo!).

Întotdeauna ea știe ce are prietena ei nevoie și poate să îi dea acel obiect, mic dar atât de necesar într-o anumită situație: o sticluță de apă, poate o carte, alături de care să-și petreacă timpul atunci când merge cu metroul sau așteaptă la ușa vreunui cabinet, poate un elastic de păr care să-i strângă poboada capilară într-o coadă, eliberându-i ceafa pe timp de caniculă, poate căștile pentru a asculta un podcast sau un curs în drum spre serviciu.

Geanta din piele – o prietenă de nădejde

Cine mai știe ce mai au femeile prin geanta lor – aceasta este o întrebare la care putem primi atâtea răspunsuri diferite câte femei întrebăm iar unele cred că vor fi surprinzătoare sau de-a dreptul comice.

Căci da, geanta este de foarte multe ori, în multe momente, prietena cea mai bună a unei femei, ea putând să o scoată din orice situație dificilă cu multă grație, permițându-i să rămână elegantă. Iar o geantă din piele este o prietenă care îi va fi alături ani mulți și poate chiar o viață întreagă.

Sursă foto: Canva.com

În funcție de ocazie, există mereu o astfel de ”prietenă” potrivită pentru eveniment sau poate doar pentru o zi obișnuită. Roșii, aurii sau albastre, poște, genți mari, plicuri sau borsete în culori intense și interesante, casual sau elegante, de damă sau masculine – găsești toate tipurile de genți din piele în magazinul online Peloro.ro

Cele mai frumoase genți din piele

De exemplu, mi-a atras atenția foarte mult această borsetă din piele naturală, borseta Sabela, cu imprimeu de tip șarpe. Aceasta este o gentuță casual care se poartă în jurul taliei, are o curea reglabilă, elemente verzi și argintii și se închide în partea de față cu o clapetă.

Mi se pare foarte chic pentru o zi obișnuită în care nu ai nevoie să cari multe obiecte după tine, pentru că această borsetă are un singur buzunar căptușit cu material textil în care încap la fix telefonul, cardurile și niște bani – practic, doar esențialul.

Sursă foto: Peloro.ro, editat cu Canva

Pe de altă parte, nu în toate zilele îți permiți să te relaxezi, uneori genta trebuie neapărat să fie practică și încăpătoare pentru că sunt și momente în care avem treburi de rezolvat, poate că trebuie să ducem acte sau alte obiecte importante și atunci o genată de dimensiune medie ne permite să fim chic dar și descurcărețe. Poate că după muncă vei mai ieși undeva și ai nevoie să iei cu tine anumite obiecte cosmetice, un ruj sau un mic parfum, sau poate chiar o bluză de schimb.

Pentru astfel de zile, eu am ales geanta Ball and chain în culoarea Fuchsia pentru că este chic și încăpătoare iar culoarea și franjurii o vor face să nu treacă neobservată și odată cu ea, nici tu. Este confecționată din piele naturală, are un lănțișor gri închis care îți permite să o porți atât pe umăr cât și în stilul ”poștaș”.

Sursă foto: Peloro.ro, editat cu Canva

Are un singur compartiment care se închide cu o capsă, este căptușită cu material textil și are un buzunar cu femoar potrivit pentru acele obiecte mici pe care nu vrei să le cauți prin geantă când ai mai mare nevoie de ele, cum ar fi cheile.

Ce mai poți găsi printr-o geantă

În concluzie, geanta chiar este cea mai bună prietenă a unei fete și, din fericire, chiar există una pentru orice eveniment, care ne poate scoate din încurcătură și uneori chiar ne poate salva viața (bine, poate că exagerez un pic, nu se ajunge la asta în cele mai multe cazuri – dar ați înțeles voi ideea).

Cu toate astea, mereu reușim să avem în ea micile obiecte atât de necesare și uneori obiecte neașteptate cum ar fi un capac de biberon, un scutec mic, sticks-uri sau mașinuțe din plastic – cel puțin asta este valabil pentru mine până acum.

Iar acum, la final, vreau să vă întreb 1) care este modelul vostru de geantă preferat? și 2) care este cel mai ciudat obiect pe care l-ați avut vreodată după voi în geanta voastră?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

September 11, 2022 at 3:32 am

Top ,.. top top … post! Keep the good work on !



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Oale ciobite

August 19, 2022