Lifestyle

Uneori toți avem nevoie de găzduire. Web hosting de la Gazduire.ro

Dacă mi-ar fi spus cineva acum vreo 10 ani că o să îmi fac un site web și o să-mi și placă, sigur l-aș fi privit un pic ciudat. Ce aș fi putut eu să fac cu un site web pe vremea aia? Ei bine, din fericire, viața și timpul au bunul obicei de a ne suprinde uneori în moduri în care nu ne-am aștepta.

În 2018, am hotărât să dau curs unei idei care era mai demult în mintea mea dar căruia nu-i dădusem niciodată credit cu adevărat: aceea de a începe un blog. Mereu am știut că îmi place să scriu dar nu aveam habar de nimic despre ceea ce presupune partea tehnică a unui blog. Nici acum nu mă pot lăuda că stăpânesc prea bine partea tehnică însă există specialiști în doemniu care pot ajuta.

Decizia corectă la momentul potrivit

Inițial, mi-am început blogul pe o platformă gratuită pentru a ”testa apele”. Voiam să văd întâi dacă îmi va plăcea, dacă îmi voi găsi cuvintele, dacă dragostea pentru scris va evolua într-o pasiune nouă, înainte să mă apuc să investesc într-un website propriu. Din fericire pentru mine, lucrul acesta s-a întâmplat și încă într-un mod cât se poate de firesc.

Am început să scriu când și când, despre ce mă interesa și îmi făcea plăcere și în propriul meu ritm. Apoi am început să intru în comunități, să cunosc bloggeri pasionați și cu experiență, să aflu despre oportunități și competiții și să mă simt tot mai în largul meu în acest mediu inițial nou.

Sursă foto: Canva.com

Apoi, pe măsură ce am început să mă ocup de asta tot mai des și cu mai multă disciplină, scrisul a început să-mi vină tot mai natural și, într-o bună zi, am știut că am nevoie să trec la pasul următor. Pentru mine această trecere a însemnat să îmi mut blogul pe domeniul propriu, să renunț la platforma gratuită și să caut găzduire adecvată.

Baba, mitraliera și web hosting-ul

În paralel, a trebuit să mă preocup mai serios despre detalii tehnice cărora înainte nu le dădeam deloc importanță. Iar cum oricum blog de sine stătător și orice website, are nevoie de o căsuță pe măsură, a trebuit să caut una pentru al meu, adică să înregistrez și să cumpăr un domeniu. Apoi, mi-am dat seama că blogul meu are nevoie să ”locuiască” și el undeva în spațiul virtual și a trebuit să mă documentez cât se poate de serios despre web hosting.

V-am spus că nu sunt deloc o persoană tehnică și chiar nu exagerez când o recunosc. Din fericire, Gazduire.ro, vine în sprijinul tuturor celor care sunt în cautarea celei mai bune soluții de web hosting, cu peste 14 de ani experiență în această industrie și mii de clienți mulțumiți.

Aceștia oferă pachete de găzduire web accesibile și adaptate tuturor cerințelor și afacerilor, de orice dimensiune. În funcție de buget și cerințe, poți alege varianta optimă pentru tine iar dacă în timp nevoile afacerii tale se schimbă, poți updata acest pachet fără nicio problemă și instant, pentru că toate pachetele de web hosting se activează automat, în doar câteva momente de la înregistrarea plății.

În plus, echipa lor tehnică de specialiști, monitorizează în permanență datacenter-ul Gazduire.ro și, ca atare, poate oferi suport tehnic 24/7 iar pentru orice pachet de web hosting garantează o funcționare a retelei de la 99.9%. Iar dacă acest lucru nu se întâmplă și, într-o lună de zile, rețeaua nu a funcționat 99.9%, contul tau va fi creditat.

Numeroși clienți au lăsat deja review-uri atât pe gazduire.ro cât și pe pagina acestora de Facebook și îi descriu ca fiind foarte prompți, operativi și orientați spre găsirea de soluții și rezolvarea problemelor . Gazduire Web oferă soluții și servicii profesionale potrivite pentru orice business, mai mic sau mai mare.

Sursă foto; gazduire.ro, creat cu Canva

Pentru mine, trecerea blogului pe domeniu propriu a făcut o mare diferență în activitatea mea și m-a ajutat să evoluez ca blogger. De la primul articol până acum, au trecut deja patru ani și mă felicit în fiecare zi pentru decizia de a scrie neîntrerupt.

Dincolo de asta, partenerii pe care îi alegi vor face întotdeauna diferența între succes și dezastru, așa că pentru web-hosting fără surprize neplăcute, mai bine apelezi la profesioniști.

Sursă foto: gazduire.ro, creat cu Canva

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Axa Destinului

September 9, 2022