Pe Axa Dragonului pășim
cam într-o rână,
balansându-ne între
Karmă și Dharmă
pe o linie fină,
Ținând în fiecare mână
Câte-o găleată cu destin
pe jumătate plină.

Permanent, privind cu speranță
spre Nodul Nord,
Și cu teamă, peste umăr,
spre Nodul Sud,
Traversăm neîntrerupt cu un rost
Acest pod, între tot ce-am putea fi
și tot ce am fost.

Între Nodul Sud și Nodul Nord
Drumul nu-i atât de lung cum s-ar crede.
E pavat, însă, cu numeroase pietre
Și în fiecare în parte mai e ceva
De învățat și de uitat
De cunoscut
Și de echilibrat.

Pe Axa Destinului uneori
ne împiedicăm
din întâmplare unul de altul.
Fără să știm ce avem să ne învățăm
Fără să știm dacă nu cumva
Ne-am cunoscut deja
Într-un trecut nu foarte îndepărtat.

Soarele tău uneori luminează
Nodul meu Nord.
Soarele meu uneori
Aruncă o rază
Peste Nodul tău Sud.
Și împleticiți pe Axa Dragonului
Ne zâmbim de parcă
Deja ne-am fi știut.

Sursă foto de copertă: Canva.com