Astrologie / Dezvoltare personala

Cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în acest an: m-am calificat ca astrolog

În adolescență, mi-am dorit foarte tare să-mi continui studiile la Hogwarts, încă de când am văzut primul film Harry Potter la cinematograful din cartier, împreună cu clasa mea. Din păcate, am aflat destul de repede că asta nu va fi posibil pentru că Gara de Nord nu are niciun peron secret.

Mai în glumă mai în serios, mereu m-am simțit atrasă de ceea ce nu se vede, de mister, de spiritualitate, de ocult, aș îndrăzni să spun deși, cuvântul ăsta nu e folosit mai niciodată cu o conotație pozitivă. Așa că desigur, aproape mai repede decât mi-am reprimat visul de a merge la Hogwarts, am învățat să-mi reprim și această latură a mea care simte și vede un pic mai mult decât o fac ceilalți.

Sursă foto: Canva.com

Și ea, săraca, a stat mult și bine ascunsă până când, acum câțiva ani, din setea mea de cunoaștere și din pasiune pentru a-mi dezvolta propria persoană, am avut prima ședință de consiliere astrologică, cu un astrolog autorizat.

Prima interacțiune cu acest tip de terapie (pentru că da, este tot o formă de terapie) nu a fost chiar ușoară, mai degrabă a fost un duș rece. Dar a fost exact ceea ce îmi lipsea ca să mă trezesc. Multe lucruri s-au spus și mi s-a revelat în acea ședință, am avut parte de multe confirmări și conștientizări și, ceea ce nu voi uita niciodată, sunt cuvintele astrologului încă de când a deschis harta mea natală, când a spus: Ia uite, tu ai putea să faci chiar Astrologie!

Evident, latura mea rațională (atâta câtă e) a respins imediat ideea. Ar fi putut la fel de bine să-mi spună că aș putea să-mi dau doctoratul în fizică cuantică – mi s-ar fi părut la fel de puțin plauzibil!

Însă, acela a fost momentul în care ușor-ușor am început să mă deblochez pe plan emoțional, personal și profesional. Lucruri bune s-au întâmplat în anul în care a urmat iar eu am simțit că, ușor-ușor, mă apropii mai mult de adevăratul meu scop.

Sursă foto: Canva.com

Am continuat să merg la astrolog în fiecare an, această sesiune fiind cadoul pe care mi l-am făcut de Crăciun în ultimii trei ani. Din ce în ce mai mult în mintea mea a încolțit ideea că aș putea învăța astrologie, pentru că era ceva ce mă atrăgea și știam deja că are puterea să mă ajute.

Am început să învăț singură, să fac cursuri de profil online, să citesc și să pun timid bazele cunoștințelor mele în această disciplină. Până când, în februarie anul acesta, am făcut pasul decisiv: m-am înscris la un curs de astrologie care urma să se finalizeze cu o diplomă acreditată.

Călătoria a fost (și încă mai este) fascinantă, revelatoare și complexă. Plină de emoții, de încercări și multe momente în care am vrut să renunț, mi s-a părut prea greu sau că nu fac față în perioada aceasta a vieții mele, mai ales că undeva mai spre finalul acestui curs am născut cel de-a doilea copil. Însă, cumva am reușit să trec peste toate iar la finalul lunii august s-a întâmplat ceva magic: am devenit astrolog autorizat.

Sursă foto: Canva.com

Este enorm de mult de învățat iar acest proces nu se termină niciodată – o veste foarte bună pentru mine fiindcă mă văd ocupându-mă de asta multă vreme (poate toată viața) și nici vorbă să mă plictisesc. Adevărul este că sunt foarte pasionată de ceea ce fac acum și, dacă am scris mai puțin pe blog, motivul principal a fost aceasta. Nu voi renunța la scris, desigur, dar blogging-ul va rămâne exact ce a fost și până acum pentru mine: un hobby și un mod creativ de a mă exprima.

Cât despre Astrologie, relația mea cu ea este ceva mai complexă însă, ca orice relație care se află la început, nu știu încă unde va duce. Ceea ce știu însă este că am început să dau consultații, am început să mă ocup de astrograme personalizate și mă pasionează foarte tare să fac asta. Știu și cred că un astfel de gen de consiliere poate ajuta și poate oferi ghidare iar dacă mai pot ajuta un singur om în călătoria aceasta pe care o facem împreună, sunt dispusă și îmi doresc să o fac.

Să spun ce și cum face astrologia într-un singur articol ar fi foarte foarte mult și cu siguranță ar ieși unul foarte lung, cu mii de cuvinte, iar eu nu vreau să fac asta astăzi. Dacă însă v-am stârnit interesul, mă puteți urmări pe Facebook, pe pagina mea de astrolog sau pe Instagram @astro_ralu.

Tu ai vreo pasiune care să te fi cuprins cu totul în ultima vreme?

Sursă foto: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments



January 9, 2024 at 6:34 am

Some truly terrific work on behalf of the owner of this web site, utterly great subject matter.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Axa Destinului

September 9, 2022