O casă hygge începe cu o vizită la magazinul de materiale de constructii
Zilele au devenit mai răcoroase, deja se întunecă (mult) mai devreme, ”plouă” cu ghinde și castane pe stradă iar uneori plouă chiar de-a binelea și concediul pare atât de departe că parcă n-ar fi existat niciodată. E clar ce se petrece, nu e niciun secret: a venit toamna și s-a instalat în toată regula.
Pentru unii e prilej de bucurie, mai ales pentru cei născuți în acest anotimp, acei norocoși care par și să-l tolereze mai bine, pentru alții nu chiar (iar eu clar intru în această categorie!), mai ales dacă se confruntă cu episoade de astenie sau de scădere a energiei dar un lucru e cert – schimbările sunt mai mereu o idee bună iar schimbarea de anotimp nu poate face excepție, mai ales atunci când vine cu un suflu nou și chef de ”meșterit”.
Proiectul meu de toamnă: o casă hygge
Un proiect de toamnă este mereu o idee bună iar pentru mine și familia mea, niciun proiect fie el mic sau mai mare nu poate începe fără o vizită pe la magazinul cu materiale de construcții sau, mai practic și mai ușor, că totul s-a mutat în online, cu o vizită pe hornbach.ro
Evident că Hornbach nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind locul preferat de soțul meu atunci când are de reparat ceva prin casă dar și al meu când vine vorba despre plante (iubitele mele!), decorațiuni interioare sau tablouri.
Toamna aceasta mi-am propus să fac ceva nou. Mi-am dorit să aduc un suflu diferit în casă dar și în afara ei așa că m-am pus pe căutat acele obiecte perfecte care vor crea la mine acasă acea atmosferă plăcută de toamnă, călduță, cum îi zicem noi, sau hygge, ca să folosesc un cuvânt la modă și care a fost parcă anume creat pentru a descrie serile reci de toamnă în care stai în casă cu o carte și o cană de ceai, în timp ce porți un pulover pe gât și șosete flaușate.
Așadar nu am stat pe gânduri în a comanda pernuțe în culori frumoase și pleduri călduroase pe care să le ”împrăștii” strategic prin casă. Știu sigur că toți membrii familiei mele le vor aprecia: bebelușul pentru că este cel mai friguros dintre noi patru, soțul meu pentru că îi place să stea învelit într-o pătură călduroasă când se uită seara la seriale și fetița mea pentru că își va face un super-cort din ele.
De asemenea, cum timpul petrecut în interior se va mări din cauza vremii reci, aș vrea să dăm cu ochii de ceva frumos atunci când privim pe fereastră. Cât zilele mai sunt calde încă, am ales să aduc culoare și viață pe balcon, cu mai multe ghivece de flori. Am ales dalii, crizanteme și mușcate în multe culori pentru că nu sunt doar frumoase ci și rezistente. Când vremea va deveni mult prea rece pentru ele, își vor găsi locul în casă, la adăpost, pe pervazul ferestrei din bucătărie.
Personal, ador plantele și mi-ar fi tare greu să îmi închipui traiul fără ele sau o casă din care ar lipsi. Sunt așa de multe variante, toate superbe și inimoase pentru că, plantele îți mulțumesc mereu pentru grijă prin cele mai frumoase flori, prin prezența lor radioasă și modul în care purifică în mod natural spațiul în care se află.
La fel ca toamna, proiectul meu pentru o casă mai hygge în care să ne petrecem toți mai confortabil zilele mai scurte, este în plină desfășurare și în mod sigur voi continua să îi adauc noi elemente și noi tușe de culoare.
Pentru tine, ce obiecte consideri că sunt indispensabile pentru a avea o casă hygge?
Sursă foto de copertă: Canva.com
Comments
Awsome article and right to the point. I don’t know if this is really the best place to ask but do you guys have any thoughts on where to employ some professional writers? Thx 🙂