
Recomandare de lectură: Echilibrarea energiei feminine prin eliberarea de trecut
Recomandarea mea de lectură pentru astăzi este ”Echilibrarea energiei feminine prin eliberarea de trecut – 39 de căi tămăduitoare” de Bernard Chaumell – o carte pe care orice femeie ar trebui să o citească măcar o dată, eventual cât mai devreme, și să o păstreze la îndemână pe durata întregii vieți.
Am primit această carte din partea editurii Niculescu pentru că am acceptat să particip la proba editurii din cadrul Super-Blog de toamnă 2022 și, deși eu am ales acest titlu dintre alte câteva, pentru că m-a atras subiect și sunt pasionată de tot ce înseamnă dezvoltare personală, nu mi-am închipuit nicio clipă că va avea asupra mea un impact atât de mare și că îmi va lămuri multe aspecte, neînțelese până acum în viața mea de femeie.
Autorul, Bernard Chaumeil, este terapeut, autor și speaker. El acordă consiliere psihologică și predă de peste 30 de ani, în Franța și în străinătate. Dincolo de abordarea unui psihoterapeut ”clasic”, acesta are o viziune holistică asupra ființei umane, pe care o recunoaște ca fiind formată din corp, emoție și minte și pe care o transpune în lucrările sale într-o triplă abordare: individuală, familială și colectivă.
Se vorbește foarte mult în carte despre ”corpul de suferință al femeii”, un concept de bază în această lucrare, prin care autorul denumește ”moștenirea” pe care fiecare femeie o primește la naștere, o parte venind din partea femeilor din familia ei, o alta venind din partea societății și a modului în care femeia a fost tratată de-a lungul secolelor și a suferințelor pe care a trebuit să le îndure.

Cartea explorează 39 de traume feminine, toate înosțite de exemple din cabinet, de femei care au avut curajul să-și exploreze traumele și suferința și să găsească vindecare în urma procesului terapeutic.
De la traumele arhetipale, la divorț, menstruație, sarcină, menopauză, cartea explorează toate experinețele majore din viața unei femei și modul în care ele pot fi percepute ca traumă sau trăite cu bucurie și, până la urmă, vindecate.
Mi-a plăcut foarte mult cartea aceasta și o să o păstrez la îndemână pentru a o reciti. M-a făcut să mă gândesc la propriile mele experiențe dar și la femeile din familia mea, la experiențele lor, și chiar am văzut unele lucruri într-o lumină nouă. Mi-aș dori ca și fetița mea să o citească într-o zi, când va fi tânără femeie și va putea înțelege toate acestea.
Tu ce carte consideri că ar trebui citită de toate femeile?
Sursă foto de copertă: Canva.com
Comments