Lifestyle

Metode reale prin care să-ți rotunjești (un pic) veniturile

Multă vreme am căutat metode prin care să îmi rotunjesc veniturile și să am ceva bani în plus, pe lângă veniturile din salariu. Mulți ani nu mi-am dat seama cum să fac asta pentru că, pe lângă un job full-time, cum am avut mereu în ultimii 10 ani, nu îmi mai rămânea mult timp pentru altceva.

Așa că azi aș vrea să împărtășesc cu voi câteva metode prin care îți poți rotunji un pic veniturile, cu mențiunea că nici una dintre acestea nu te va face bogat. Sunt mai degrabă metode reale, simple, pe care și eu le-am găsit pentru mine, ca o persoană obișnuită care nici nu se descurcă prea bine la capitolul finanțe și bugete.

Sursă foto: Canva.com

Deci, acest articol nu este unul despre cum să te îmbogățești peste noapte, nici despre investiții, pentru că nu mă pricep la ele, dar mai degrabă niște vine cu niște idei în întâmpinarea celor care se gândesc cum să aibă un mic venit suplimentar pe lângă cel pe care îl aduce job-ul.

Cashback

Sunt sigură că ați mai auzit de noțiunea de cashback, ea este populară și la noi de câțiva ani și, pe scurt, presupune să primești bani înapoi din cumpărăturile pe care le faci online. Cum faci asta? Instalând pe telefon sau laptop o aplicație de cashback (sau mai multe pentru că magazine diferite pot fi prezente pe aplicații diferite) și făcându-ți cumpărăturile prin intermediul ei.

Sigur, procentul pe care îl primești înapoi din cumpărăturile pe care le faci, nu este foarte mare dar, în timp, banii se adună în contul tău și îi poți retrage direct în contul bancar, odată ce ai atins un anumit prag. La unele aplicații acest prag este 50ron, la altele 30ron – ați prins voi ideea.

Recent am încasat și eu o sumă frumușică de pe una dintre cele două aplicații de cashback pe care le folosesc și concret am primit peste 250 de lei ca urmare a vacanței de vară pe care am achiziționat-o anul acesta prin Booking.

Sursă foto: Canva.com

Așa că, dacă încă nu folosești o aplicație de cashback, poate că merită să te gândești să îți instalezi una – este gratuit să faci asta iar banii în plus nu strică niciodată chiar dacă nu reprezintă un venit în sine, ci ceva suplimentar.

Un hobby

Cred că hobby-urile sunt minunate din multe motive și fiecare dintre noi ar trebui să aibă unul. Deși pasiunile ca privitul de seriale pe Netflix sau ascultatul de muzică pe Youtube nu pot genera venituri suplimentare, altele oferă această posibilitate.

Când spui handmade, de exemplu, varietatea de îndeletniciri este foarte mare. Fie este că e vorba de creoșetate sau împletit diverse lucruri (pulovere, cizme, păpuși etc), brodat, creat diverse obiecte din materiale reciclate sau nu, sunt multe lucruri de făcut atunci când ești îndemânatic și majoritatea acestor lucruri pot fi vândute.

Sursă foto: Canva.com

Deși sunt oameni care au transformat pasiunea lor pentru handmade în afacere, poți să încerci cel puțin ca un hobby în timpul liber, care îți va aduce și ceva satisfacție fiananciară și nu doar sufletească.

Sigur, aici poate fi vorba despre aproape orice hobby, nu doar despre handmade. Chiar și bloggingul intră în această categorie și pot să vă spun că, deși nu trăiesc din blogging, acesta îmi aduce uneori bani sua produse în plus, prin reclamele pe care le scriu sau concursurile la care particip.

O calificare nouă

Cred că în momentul în care îți dai seama că o pasiune este mai mult decât o pasiune ci chiar o direcție pe care ai putea să o urmezi din punct de vedere profesional, este acela în care faci pasul mai departe și faci niște cursuri de specialitate care se finalizează cu o diplomă acreditată.

Cunosc multe persoane ambițioase care au avut curajul să facă pasul într-o direcție diferită față de formarea lor inițială, așa că fie că este vorba de cursuri de make-up sau de fitness, o calificare nouă s-ar putea să îți aducă și bani în plus, pe lângă satisfacția de a învăța și a practica ceea ce îți place.

Vinde ce nu îți mai trebuie

Dacă identifici obiecte prin casă pe care nu le mai folosești, sunt în stare bună și de bună calitate, poți încerca să le vinzi. Eu vând frecvent obiectele de care nu mai am nevoie prin Facebook Marketplace și de obicei este vorba despre cărți și haine dar uneori pote fi vorba și despre altceva cum ar fi o bicicletă sau o tricicletă care a rămas mică dar e încă bună de folosit.

Sursă foto: Canva.com

Deși metoda asta nu te va îmbogăți, măcar poți recupera o parte din bani pe obiecte pe care nu le folosești și poți elibera spațiu în casă. Poți să încerci să postezi produsele disponibile pe site-uri gen Olx, pe grupuri de facebook sau pe facebook marketplace. Desigur, nu orice se poate vinde iar dacă vrei neapărat să scapi de un obiect, poți să înerci să-l donezi sau să-l faci cadou.

Încearcă minimalismul

Aceasta este oarecum o metodă indirectă pentru că, dacă vei deveni minimalist, asta nu îți va aduce un venit în mod direct. Dar cu siguranță te va face mai atent la obiceiurile tale, te va impulsiona să îți limitezi cumărăturile impulsive și să îți păstrezi banii pentru ceea ce îți dorești cu adevărat.

Acestea au fost ideile mele pentru astăzi pentru tot cei care vor să îți rotunjească un pic veniturile iar acum, la final, aș vrea să te întreb dacă tu folosești vreuna dintre metodele de mai sus sau care este metoda ta personală prin care reușești să generezi un venit suplimentar?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *