Grania Ryan, o sculptoriță de treizeci și ceva de ani, se refugiază la părinții ei în Irlanda după ce a pierdut încă o sarcină cu iubitul ei, Matt. Deși cei doi alcătuiesc cuplul aparent perfect de mai mulți ani, lucrurile par a nu merge atât de bine la ei acasă, în New York. Desigur, mama ei, este fericită să-și vadă fata iarăși pe pământurile natale, deși nu este de acord cu comportamentul ei față de Matt.

Între timp, în pitorească localitate irlandeză aflată la malul mării, o poveste recentă tulbură apele. Lily Lisle s-a sinucis arucându-se de pe stânci nu cu mult timp în urmă, lăsând în urmă un văduv îndurerat (sau nu), pe Alexander Devonshire și pe fiica lor, Aurora.

Grania prinde foarte mult drag de această copilă de doar 9 ani pe care o găsește desculță, în frig, bântuind îndurerată și singură pe stâncile din împrejurimi. Alexander este încântat că fiica lui are o tovarașă care să-i țină companie și o roagă pe Grania să aibă grijă de ea în timpul în care el lipsește. Cum acesta petrece mult timp plecat, vom afla mai târziu unde, cele două vor deveni mai mult decât prietene, aproape mamă și fiică.

Ce face logodnicul perfect, Matt, în America, în timp ce iubita lui nu-i mai răspunde la telefoane sau mesaje? Fosta lui Iubită Charly va apărea în peisaj și va fi el destul de puternic să-i reziste?

Pe fondul prieteniei dintre Grania și Aurora, Kathleen găsește prielejul de a-i povesti fiicei sale lunga istorie care leagă familiile Lisle și Ryan și să povestească cu voce tare evenimente întâmplate cu foarte multă vreme în urmă dar care o vor face pe Grania să înțeleagă mai bine resentimentele mamei față de această familie și față de Lily, în special.

Povestea mi-a stârnit sentimente amestecate, nu am rezonat foarte mult cu felul în care autoarea scrie. În plus, prima parte cu o fată rătăcită care fuge în Irlanda ca să întâlnească un văduv bogat și atrăgător și să aibă grijă de fiica lui, mi-a amintit tare mult de cartea asta, pe care de altfel am citit-o destul de recent și nu simțeam nevoia să mai citesc încă o poveste la fel.

Din fericire, asemănările dintre acestea două romane se opresc aici. Romanul Lucindei Riley este structurat diferit, are mai multe ”voci” și pendulează abil între prezent și trecut. Poveștile celor două familii se amestecă și se împletesc până la punctul în care devin destul de greu de urmărit și e nevoie de un arbore genealogic pentru a se face lumină.

Întâmplările se succed uneori cu lentoare alteori vertiginos și autoarea a strecurat cu iscusință răsturnări de situație care te vor face să exclami ”Ce naiba!” în timp ce dai paginile cu repeziciune pentru a afla ce se mai întâmplă mai departe.

Una peste alta, este o carte plăcută, pe care o recomand. Am avut momente în care povestea m-a plictisit dar pe final n-am mai putut lăsa cartea din mână iar finalul nu a fost absolut deloc ceva la care mă așteptam. Cum am zis și mai sus, nu am rezonat 100% cu stilul autoarei și încă nu sunt sigură dacă o să citesc și alte cărți scrise de ea.

Tu ai citit ”Fata de pe stâncă” sau alt roman scris de autoarea Lucinda Riley?

Sursă foto de copertă: Canva.com