Simbioză
L-am lăsat să se apropie de mine
tot mai mult.
Era așa amărât, stătea în ger
Așa că i-am deschis sufletul
să se adăpostească, stingher.
Curând i-am dat toate cheile
inclusiv pe aceea micuță
de la inima mea.
Curând, doar el
mai putea descuia
Toate ușile vieții mele.
L-am lăsat să se apropie de mine
tot mai mult
Și foarte curând, ireparabil,
Creștea pe mine ca o ciupercă grasă
pe un trunchi de salcie verde
Trăgându-i seva puțin-puțin –
Insezisabil.
Curând nu mai puteam deschide
nicio ușă din mine.
Nu mai aveam nicio cheie- erau ferecate
iar ciuperca cea grasă
locuia în toate.
Sufletul părăsit prindea mucegai
Iar ciupera trăgea tot mai mult
Din trunchiul verde
Transformându-l în putregai.
Târziu m-am trezit aproape
ciupercă și eu.
Nici urmă de trunchi
acum amândoi eram
ciuperci parazite încălecate
Devorându-ne unul pe celălalt
Cu ferocitate.
Sursă foto de copertă: Canva.com