Trei continuări de seriale pe Netflix
Nu-mi imaginam acum câțiva ani că mă va prinde și pe mine febra serialelor online dar, iată că, datorită pandemiei și a abonamentului Netflix (mulțumesc, tata!), acest lucru s-a întâmplat. Mi se pare chiar relaxant să evadez din când în când în acțiunea unui serial care să-mi placă și v-am mai lăsat pe aici tot felul de recomandări în acest sens pe parcursul acestor ultimi doi ani.
Astăzi vreau să vă povestesc despre trei seriale care m-au prins foarte tare și căreia am fost tare-tare bucuroasă când le-am descoperit continuările la finalul acestui an. Este vorba despre Nu mai exiști pentru mine, Aleea cu Licurici (care este o ecranizare) și Emily in Paris. Toate alegerile mele sunt seriale amuzante, cu personaje feminine simpatice și puternice, care m-au atins sau m-au inspirat în vreun fel. Dar să le luăm pe rând.
Aleea cu Licurici (Firefly Lane)
Tare încântată am fost acum vreo doi ani să descopăr primul sezon din acest serial realizat după cartea cu același nume a scriitoarei Kristin Hannah. Am mai scris despre cărțile acestei autoare, este foarte prolifică și am citit câteva până acum dar, Aleea cu Licurici și continuarea ei, Dincolo de stele sunt de departe preferatele mele dintre lucrările ei.
Aleea cu licurici explorează legătura pe viață dintre Tully Hart și Kate Mularkey, încă de la sfârșitul anilor 70 când a început ea, pe vremea când cele două erau încă adolescente. Povestea abordează multe teme complicate cum ar fi consumul de droguri, prietenia, complicațiile și practic cam tot ce se poate întâmpla în viața unui om normal.
În viața de adult, Tully alege cariera iar Kate viața de familie iar filmul pendulează continuu înainte și înapoi în trei planuri: cel al adolescenței, cel al tinereții și cel curent din viața celor două femei, pentru a ne arăta cum au ajuns lucrurile așa cum sunt.
Trebuie să recunosc, pentru că romanele lui Kristin Hannah mi-au plăcut foarte mult și mi s-au părut bine scrise, le apreciez mai mult decât serialul, mai ales că acesta nu respectă povestea 100%. Însă tot am fost curioasă să îl vizionez și odată ce am reușit să iau scenariul serialului ca atare și mp detașez de cărți (lucru greu de făcut!) am putut să mă bucur de experiență mult mai mult.
Fianlul m-a dezamăgit foarte tare și nu doar pe mine, din tot ce am putut citi prin alte părți. Însă chiar dacă senzonul al doilea s-a terminat ”în coadă de pește”, este cât se poate de limpede că va urma sezonul al treilea care să lămurească totul.
Nu mai exiști pentru mine (Dead to me)
Jen și-a pierdut brusc soțul într-un accident violent de mașină și e total răvășită. Ca să facă față, se alătură unui grup de suport care are rolul de a ajuta persoanele aflate în doliu, să depășească pierederea unei persoane dragi. Aici o cunoaște pe Judy, o străină cam bizară și ciudat de bine-voitoare. Dar asta a fost acum doi ani, în primul sezon – despre care am scris aici iar între timp, cu încă două sezoane, lucrurile au devenit teribil de complicate.
Între timp, Judy și-a pierdut și ea iubitul în împrejurări pe care poliția le anchtează dar fratele său geamăn a apărut în peisaj pentru a afla adevărul. Dacă nu ți-a venit să crezi ce s-a întâmplat în sezonul doi, sezonul trei o sa te dea cu totul peste cap.
O telenovelă în toată regula, cu așa de multe răsturnări de situație și cu o mulțime de scene funny, dubioase, unele care te enervează, altele care te fac să-ți dai ochii peste cap, altele care-ți frâng inima.
Mi-a plăcut serialul ăsta de la cap la coadă deși finalul nu este unul pe care mi l-aș fi dorit. Am încercat tare multe emoții vizionându-l și cel mai mult mi-a plăcut contrastul dintre cele două personaje feminine – Jen cea dură și sarcastică și Judy, dulce, bine-intenționată, plină de traume și total co-dependentă.
Faptul că starea de sănătate a Christinei Appelgate este tot mai precară în ultima perioadă, nu a împiedicat-o să filmeze acest ultim sezon și nici să o interpreteze foarte credibil pe Jen cea puternică.
Emily in Paris
Emliy e chiar un personaj controversat (am citit atât de multe păreri contra ei) dar eu îi ador inocența, gingășia, outfiturile îndrăznețe și uriașa ei naivitate. În primele două sezoane am urmărit aventurile ei în capitala Franței dar și toate greutățile, stereotipurile și prejudecățile de care s-a lovit ca o fată americană în Paris.
Serialul mi s-a părut foarte amuzant până acum, mai ales că ”face mișto” atât de americani cât și de francezi în numeroase ocazii, explorând tot felul de diferențe culturale. Pe mine nu m-au ofensat glumele din serial, dar m-au distrat teribil.
Emily este pusă în tot felul de situații din care n-are decât să se descurce cumva să iasă în timp ce creează doar harababură în jurul ei iar eu chiar reușește să facă asta, cu ceva grație și mult umor pe seama propriei persoane. Sezonul trei apare de abia mâine, 21 decembrie, și nu are rost să vă mai spun cât de nerăbdătoare sunt să îl urmăresc.
Acestea au fost alegerile mele în materie de continuări pe Netflix, iar acum, la final, aș vrea să te întreb: tu ai văzut până acum vreunul dintre aceste seriale? Și dacă da, care ți-a plăcut (cel mai mult)?
Sursă foto de copertă: Canva.com
Comments
Aw, this was a really nice post. In concept I would like to put in writing like this additionally ?taking time and actual effort to make a very good article?but what can I say?I procrastinate alot and certainly not seem to get one thing done.