Ganduri

În încheierea lui 2022…

Iubesc sfârșiturile de an, sunt sigură că am mai spus asta pe aici pe undeva, nu cu mult timp în urmă, sau poate ar fi mai corect să spun că ador de fapt începuturile de an. E posibil ca a doua variantă să fie cea adevărată pentru că, în fiecare an, cam de pe la mijlocul lui noiembrie, încep să mă simt secată de energie, mă simt epuizată mental și mai mult decât pregătită pentru un început fresh.

E momentul perfect pentru a trage linie și a vedea ce am realizat și ce puteam face mai bine, ce a mers peste așteptări și ce a rămas pe anul următor. Anul acesta l-am pornit fără să îmi fac obișnuita mea listă de planuri, pe care să bifez anumite obiective pentru că, eram deja destul de însărcinată și am decis că asta e (la propriu!) o sarcină suficient de mare de dus la bun sfârșit pentru un singur an. În plus, voiam să îl las pe 2022 să mă surpindă ceea ce, să fiu sinceră, chiar s-a întâmplat mai mult decît mă așteptam.

Sursă foto: Canva.com

Nu a fost un an ușor dar cu siguranță a fost memorabil. Din iunie ni s-a alăturat în această aventură, băiatul nostru, Alexandru, care e suficient de norocos încât să fi venit pe lume într-o familie cu o super-surioară. De atunci facem totul în patru și, deși primele luni au fost destul de provocatoare, cred că ne descurcăm destul de bine până acum.

Așa că, anul acesta dar și mare parte din următorul, sunt în ”concediu” (am explicat în articolul ăsta de ce pun ghilimelele) și, deși statul acasă cu doi copii mici presupune destul de puțin stat, reușesc printre picături să mă ocup de pasiunile mele, adică acest blog, dezvoltarea personală, cursuri, cărți și, noua mea iubire, Astrologia.

În acest an am făcut ceva ce nu părea realizabil cu puțin timp în urmă: am obținut o calificare nouă, cea de Astrolog. Acest parcurs a presupus cursuri timp de mai bine de an, mult învățat și un examen care s-a finalizat cu o diplomă acreditată. Învățarea în acest domeniu nu se oprește niciodată iar eu simt că de abia încet să îi descopăr numeroasele secrete.

Deși acum mulți ani n-aș fi crezut asta, Astrologia se leagă foarte mult de prima mea alegere și dragoste care a fost (și este) Psihologia. Întodeauna mi-am dorit să pot ajuta oamenii și multă vreme am crezut că voi face asta prin Psihoterapie.

Dar, cum viața m-a purtat pe alte căi și visul acesta s-a îndepărtat tot mai mult, în timp, mi-am dat seama de două lucruri: 1)Poți să ajuți de oriunde ai fi și orice rol ai juca și 2) Niciodată nu e prea târziu să ai un vis nou.

Sursă foto: Canva.com

Una peste alta, 2022 n-a fost deloc un an ușor dar cu siguranță a fost un an care m-a ajutat să cresc din foarte multe puncte de vedere, care m-a scos de multe ori din zona de confort și m-a pus să arăt că mă descurc foarte bine și în afara ei.

Acestea fiind spuse, sunt tare nerăbdătoare să îl întâmpin pe 2023 cu forțe proaspete și cu lista de planuri gata făcută. Nu este lungă dar sunt câteva lucruri semnificative pentru mine. Așa cum vă spuneam la început, îmi plac mult noile începuturi și sunt determinată să profit de toate cele 365 de zile nou-nouțe pe care le voi primi în curând.

Tu cum te pregătești pentru 2023 și ce ți-ai propus pentru noul an?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *