Divorțul: o șansă la o viață nouă
Nu mi-am închipuit niciodată că o să divorțez. De fapt, părea ceva care nu avea cum să nu mi se întâmple mie vreodată dar, nu cumva, așa ne apar toate experiențele de acest fel? În special când suntem tineri. Ne pare că bolile grave se întâmplă undeva departe de noi, de asemenea și accidentele iar noi trăim pe un norișor roz, feriți de toate relele, permanent îndrăgostiți și cât se poate de fericiți.
Despre mirajul lui ”Fericiți până la adânci bătrâneți”
În special la 21 de ani, vârsta la care când am decis să îmi leg destinul de al altui om, gândurile despre un posibil dezastru erau tare departe de mine. Privind acum înapoi, știu toate semnalele care erau vizibile pentru ceilalți dar absolut invizibile pentru mine, pe vremea aia.
O să fiu sinceră cu voi, mi-e greu să scriu aceste rânduri și să mă reîntorc la acea perioadă dar, simt nevoia să o fac pentru că știu că experiențele de acest gen, povestite, au puterea să îi inspire și pe alții și să îi facă mai conștienți de propriile lor alegeri.
Acum ceva vreme, am scris un articol pe tema divorțului meu, care a avut loc în 2015 (și pe care îl puteți citi aici) și am fost extrem de surprinsă de impactul său. Stând de vorbă cu alte persoane, prieteni, bloggeri, cunoscuți, am constat cu uimire că îl considerau un articol reprezentativ pentru blogul meu și nu doar atât, dar se identificau mult cu ceea ce scrisesem acolo, iar mulți dintre ei avuseseră parte de experiențe similare.
Am stat mult pe gânduri și m-am întrebat de ce, dintre toate articolele urcate pe blog până la acel punct, cel despre divorțul meu era așa de semnificativ. Poate fiindcă nu vorbim deschis despre acest gen de întâmplări. Poate fiindcă este un subiect extrem de delicat și, multă vreme, dureros. Poate pentru că vine la pachet cu atât de multe consecințe neprevăzute. Chiar și eu, în primul meu articol, nu am dat foarte multe detalii, tocmai din acest motiv: fiindcă sunt urâte și nici chiar până azi nu știu se explic cum se poate strica atât de tare o relație între doi oameni care s-au iubit.
Psihologia divorțului
Pentru mine, și voi vorbi doar în numele meu, divorțul a fost o experiență intensă, care m-a schimbat ca om. Și nu spun vorbe mari. Am rămas fără casă, fără lucruri, fără unii prieteni, fără numele pe care l-am purtat timp de 4 ani iar asta nu a fost o alegere, ci efectiv n-am fost lăsată să-l păstrez. Acest lucru se numește, în termeni legali, revenirea soției la nume și pentru mine a fost un motiv în plus de stres, fiindcă a trebuit să explic cunoscuților motivul care a dus la schimbarea lui și de ce nu mă mai numesc la fel.
Însă, ceea ce a fost mai șocant pentru mine, pe lângă faptele care m-au condus la a lua această decizie, pe lângă toate demersurile legale și administrative, toate conflictele și toate strădaniile de a ieși cumva din situația asta, au fost reacțiile celorlalți. Curiozitatea, mila, judecata. Am divorțat în 2015 înainte de Crăciun și am început un nou an având 26 de ani și fiind divorțată.
Părea că oriunde mă duc și oriunde deschid gura, se ajunge cumva la acest subiect – iar eu mă simțeam permanent ca având o ștampilă pe frunte. Unii oameni au încetat să-mi mai vorbească în urma acestui eveniment iar alții au apărut după o absență îndelungată, pentru a-și arăta sprijinul.
Unii au considerat de cuviință să-mi spună că am avut o șansă și am dat-o-n bară. Nu le-am răspuns fiindcă puțină lume știe tot ce s-a petrecut cu adevărat iar cineva care-mi spune așa ceva, este clar că nu bănuiește nimic.
Îmi aduc aminte că la vreo jumătate de an după ce eram oficial singură din nou, conversam cu cineva și am fost întrebată cu ce am rămas după divorț. Am fost foarte amuzată de această întrebare și am dat un răspuns cât se poate de sincer: am rămas cu două credite!
Da, componenta financiară este extrem de importantă în cazul unui divorț și deși am crezut că nu aveam nimic de împărțit din punct de vedere financiar, aveam să aflu că mă înșelam. Cineva a trebuit să preia creditele pe care le contractasem împreună și am facut-o eu, în schimbul dreptului de a păstra apartamentul în care locuiam. Nu o să vă mint că a fost ușor, pentru că n-a fost, la acel moment. Dar am fost fericită după 8 luni de la momentul despărțirii, când am putut în sfârșit să mă întorc acasă la mine.
Ce aș fi vrut să știu
Deși divorțul meu a fost, teoretic, unul prin acord, care s-a petrecut la notariat, urmat de un contract de partaj voluntar, în realitate, situația nu a fost prea amiabilă. A fost o luptă de orgolii, preserătă cu o mulțime de reproșuri și sute de mesaje schimbate pe tonuri deloc prietenoase.
Din această cauză, starea mea emoțională era extrem de precară și am simțit de multe ori că mă găsesc într-o situație fără ieșire. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, este avocat și am beneficiat de multe ori de sfaturile și ghidarea lui, inclusiv în această perioadă sensibilă și extrem de grea.
Psihologia divorțului nu este deloc una simplă pentru că vine ”la pachet” cu multe implicații și complicații. Este multă tristețe într-un astfel de moment și asta este normal, pentru că investiția de timp și efort a fost una considerabilă și e firesc să doară când totul se destramă. Există de asemenea implicații morale, economice iar dacă sunt și copii la mijloc – totul devine mult mai complicat.
În astfel de situații dificile, în care uneori viața ne poate pune, toți avem nevoie de umărul unui prieten. Un astfel de sprijin, îl poate reprezenta cineva cu experiență în domeniul juridic și care ne poate ajuta să depășim această încercare fără stres suplimentar. O astfel de persoană poate fi Avocatul Nora Cosmina Drulea.
Tot răul spre bine
Privind în urmă, știu sigur că nu aș mai fi fost omul de azi dacă aș fi rămas în acea relație, care devenise foarte dăunătoare pentru amândoi. Momentul divorțului a fost startul într-o viață nouă pentru mine. Am avut șansa să mă reinventez, să mă redescoper, să petrec mai mult timp cu familia și prietenii mei, să stau acasă și să fie, în sfârșit, liniște.
Lunile care au urmat au părut incerte din punct de vedere sentimental, pentru că tot timpul mă simțeam judecată când spuneam că sunt divorțată. Numai că într-o seară, am cunoscut pe cineva care a spus: ”Nu-i nimic și eu sunt la fel – shit happens”. Iar de atunci, șapte ani și doi copii mai târziu – nu pot decât să spun că tot ceea ce s-a întâmplat a fost doar spre bine.
Sursă foto de copertă: Canva.com
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring Super-Blog 2023
Comments