Super Blog

Naștere în siguranță garantată de igienă perfectă

Ultimii trei ani ne-au învățat cu siguranță multe lecții valoroase legate de viruși, boli și mai ales prevenție și igienă. Cred că am devenit cu toții mult mai conștienți de importanța unor acțiuni mici, cum ar fi spălatul pe mâini, dezinfectatul constant sau purtatul unei (deja) banale măști, pentru a ne păstra sănătatea și integritatea fizică și psihică.

Igiena – pe primul loc

Fie că unii dintre noi aveam deja aceste obiceiuri bune (cum ar fi soțul meu care are mere mâinile crăpate de atâta spălat), fie că le-am căpătat pe parcurs, devenind mai conștienți de potențialele pericole, așa cum mi s-a întâmplat mie, fie că avem pregătire medicală sau nu, importanța igienei a fost adusă în prim-plan în ultima vreme și este unul dintre obiceiurile bune pe care, eu cel puțin, le voi păstra pentru toată viața.

Mă simt în siguranță când observ că în tot mai multe locuri există disponibili dezinfectanți, că în multe locuri, cum ar centrele medicale, centrele spa, clinicile sau sălilele de fitness, botoșii și echipamentele de protecție nu mai sunt tratate ca fiind opționale ci sunt privite ca indispensabile – lucru absolut firesc, de altfel, care nu poate decât să mă bucure.

Chiar dacă se consideră acum că pandemia s-a încheiat și că ne aflăm în afara pericolului, adevărul este că virușii, bacteriile și bolile, nu iau pauză niciodată. Prevenția este mult mai importantă decât tratamentul (și mai ușor de făcut!) și ține de noi fiecare să asigurăm această igienă, la noi acasă, unde depinde de noi, dar și în alte locuri, cum ar fi instituțiile medicale sau publice, unde ar trebui să semnalăm abaterile și să nu acceptăm altceva decât curățenie impecabilă.

Sursă foto; Facebook Medicale Shop

Această curățenie impecabilă, care ne face de fiecare dată să fim și să ne simțim în siguranță, nu poate fi asigurată decât prin utilizarea corectă a unor consumabile medicale de calitate.

Naștere în deplină siguranță, igienă și confort

Anul trecut, după doi ani de pandemie, am avut ocazia de a fi internată într-un spital. Nu vă faceți griji pentru mine, n-am pățit nimic, am folosit cuvântul ”ocazie” în acest context deloc în mod ironic, ci în sensul lui propriu, fiindcă motivul internării a fost chiar ocazia nașterii fiului meu.

A fost a doua astfel de experiență, pentru că mai am o fetiță de aproape 5 ani, însă una diferită pentru că a avut loc într-un spital privat, unde condițiile de igienă și îngrijire au fost (mult) mai bune și m-au făcut să mă simt în siguranță. Vă întrebați, poate, de ce contează atât de mult? Pentru că toate astea au contat enorm în refacerea mea ulterioară și în capacitatea mea de a mă ocupa atât de bebe cât și de copilul mai mare, aproape imediat ce am ajuns acasă.

Dacă prima experiență ca lauză într-un spital de stat, m-a făcut să am câte un mic atac de panică la fiecare ”excursie” la toaletă și să îmi fie frică să fac un duș din cauza stării grupurilor sanitare, de teamă să nu primesc în ”dar” o infecție intraspitalicească, de data aceasta, curățenia perfectă m-a făcut să mă simt în siguranță, m-a ajutat să-mi revin și să mă simt un om normal din nou.

Din punctul meu de vedere, acesta este un aspect deosebit de important, în special în perioade în care ești atât de vulnerabil ca atunci când ești spitalizat și nu ar mai trebui trecut cu vederea, fie că este vorba despre instituții publice sau private.

Sursă foto: arhiva personală, colaj realizat cu Canva

Aceste măsuri, cum ar fi echipamentul medical adecvat purtat de cadrele medicale dar și halatele de unică folosință purtate de pacienți sau vizitatori, curățenia, dezinfecția, cearceafurile din hârtie utilizate la fiecare consultație – lucruri care par în aparență mici, dar care au un efect uriaș, ce se reflectă întâi în sănătatea clientului/pacientului, apoi în bunăstarea lui psihologică, în reputația și succesul unității medicale respective și chiar în calitatea actului medical.

Personal, m-am bucurat de măsurile luate pentru ca noi, pacientele și copiii noștri să fim în deplină siguranță. De la personalul medical care folosea cu strictețe măștile, mănușile de unică folosință, combinezoanele medicale și chiar vizierele, la personalul de curățenie care își făcea treaba cu multă rigurozitate, până la faptul că am avut mereu la discreție toate produsele de igienă necesare în asemenea situații. Consider că aceste lucruri ar trebui să fie un standard de normalitate în orice spital și nu un motiv de uimire pentru pacienții obișnuiți cu lipsurile și cu obiceiul de a aduce totul ”de acasă”.

Siguranța începe cu igiena – Medicaleshop.ro

Medicale-Shop.ro este un importator și distribuitor cu multă experiență, de consumabile medicale de înaltă calitate. Prin colaborările sale cu diverse instituții publice și private, asigură păstrarea curățeniei și igienei în cadrul acesteia, oferind o gamă largă de consumabile medicale sau de laborator, articole de unică folosință, articole din hârtie sau dezinfectanți medicali.

Magazinul lor virtual este dedicat exclusiv pentru comenzi lansate de companii și instituții. Având o experiență îndelungată în domeniu, în urma licitațiilor câștigate, Medicale Shop deservește numeroase instituții din sectorul public: spitale, primării, centre de educație, centre sportive, servicii de ambulanță și colaborează cu o multitudine de societăți private: clinici, centre medicale, laboratoare și ambulanțe, saloane de înfrumusețare și ONG-uri.

Sursă foto: Canva.com

Așadar, în orice ipostază te-ai afla, de client sau pacient, fie că mergi într-o clinică privată, într-un spital de stat sau la un centru de înfrumusețare – igiena este importantă fiindcă sănătatea ta poate avea de suferit dacă nu sunt respectate întocmai toate normale – iar cu așa ceva, nu e niciodată de glumit.

Îmi doresc foarte mult ca mai multă lume să înțeleagă că a purta o mască la timpul potrivit poate face diferența în locul în care-ți vei petrece următoarea săptămână: acasă sau la spital. Că a purta echipament de protecție când intri într-un spațiu care ar trebui să rămână steril sau cel puțin curat, îi protejează pe cei de acolo dar și pe tine – așa că ia-ți acel minut în plus pentru a-ți pune botoșeii de unică folosință, fără de care totul s-ar contamina.

Că a-ți dezinfecta constant mâinile și a le spăla atunci când se poate, e un gest de bază, un gest de bun-simț care are realmente puterea de reduce îmbolnăvirea. Că folosirea unor produse medicale specializate și de calitate în spitale și alte unități medicale – se poate traduce în vieți salvate – iar asta nu este o exagerare.

Iar acum, la final, aș vrea să îți mulțumesc pentru că m-ai citit până la final și să te întreb: pe tine ce te face să te simți că ești în siguranță din punct de vedere al sănătății?

Sursă foto: Canva.com

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring Super-Blog 2023

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *