
Recenzie Grădina cu lavandă de Lucinda Riley
Recomandarea mea de astăzi este o carte foarte frumoasă și relaxantă, cu acțiunea plasată în Parisul din cel de-al doilea Război Mondial, chiar în timpul ocupației naziste. Așa cum poate știți deja, nu este prima carte a Lucindey Riley pe care o citesc în ultima perioadă.
Experiențele plăcute cu Fata de pe stâncă și Trandafirul Nopții, care mi-a plăcut în mod special, m-a făcut să aleg ”Grădina cu Lavandă” în detrimetrul altor cărți expuse (multe!), atunci când m-am trezit fără nicio carte de citit, după ce am terminat “Femeia vieții mele” mult mai repede decât mă așteptam (am explicat în acest articol de ce).
Așa că am mers să caut ”cărniță proaspătă” la buticul cu ziare, cărți și jucării din hotelul în care am fost cazați iar această carne mi-a atras imediat atenția, mai ales că doream să mi-o procur de mult dar, cumva, nu o găseam disponibilă. Dar să revenim acum la povestea noastră.

Connie este englezoaică iar soțul ei este dat dispărut pe front. Datorită rezultatelor bune ale muncii pe care o face în MI5 dar și a originii sale franceze, ea este recrutată în serviciile secrete. Este instruită pentru a face parte dintr-o rețea a Rezistenței și trimisă la Paris. Acolo, planurile i se schimbă radical când nimerește în casa nobilului Edouard De La Martinieres tocmai în seara în care avea invitați la masă, naziști de rang înalt. Va accepta Connie să facă pact cu dușmanul pentru a-și apăra cauza și a nu-și trăda prietenii?
Mulți ani mai târziu, în primăvara lui 1998, facem cunoștință cu fiica lui Edouard, Emilie. O întâlnim în momentul în care își ia răma bun pentru totdeauna de la mama ei, Valerie, cea care a fpst mereu cunoscută ca o mare frumusețe și amfitirioană a Parisului. Departe de a-i semăna mamei sale, Emilie, și de a fi o frumusețe mondenă, ea e mai degrabă introvertită. Trăiește ca un om obișnuit și a devenit medic veterinar, în ciuda dorințelor mamei ca ea să se dedice unei familii și să nu muncească, ducând o viață de huzur – la fel ca ea.
Emilie se vede nevoită acum, din postura de ultim descendent al nobiliei familii De la Martiniers, să se ridice la înălțimea numelui său. Moștenirea pe care a primit-o include, pe lângă un castel medieval deținut de familia ei încă din 1700, o colecție de cărți foarte rare, multe bijuterii și o casă la Paris dar și o mulțime de datorii, pe care va trebui cumva să le achite.
În noianul acesta de haos și dezorganizare, apare o prezență (aparent) salvatoare, în persoana englezului Sebastian Carruthers, aflat cu treabă la Gassin, unde Emilie se ocupă de castelul familiei și încearcă să își dea seama dacă este mai bine să îl păstreze sau nu.
DIn vorbă în vorbă, Emilie află că bunica lui Sebastian, Constance, a locuit chiar în acel castel în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Dar să se fi cunoscut cei doi dintr-o simplă coincidență?

Sebastian pare a fi bărbatul ideal, pe care Emilie nici nu a îndrăznit să-l viseze până atunci. Când acesta o cere în căsătorie după 9 luni, totul pare a fi prea bun ca să fie adevărat. Însă, după căsătorie, numeroase secrete încep să iasă la inveală. Unul dintre ele fiind că Sebastian are un frate geamăn căruia, problemele de comportament și abuzul de substanțe i-au adus o viață de paraplegic în urma unui accident auto grav.
Cum se va descurca Emilie cu noul ei cumnat?
Ce secrete ascunde Sebastian și ce urmărește el de fapt?
Ce s-a întâmplat cu Connie? A fost ea prinsă de naziști?
Dar Edouard?
O poveste foarte interesantă, bine documentată, în care istoria și ficțiunea se întrepătrund fără fisuri. Mi-a plăcut și acest roman al Lucindei Riley foarte mult și mi-a amintit de o altă carte, similară – pe care de asemenea o recomand – Privighetoarea, de Kristin Hannah.
Tu ce părere ai despre această autoare, ai mai citit ceva de Lucinda Riley până acum?
Sursă foto de copertă: Canva.com
Comments
Wow! Ce poveste fantastica! Acum, ca stiu despre ce e vorba, trebuie sa recunosc ca suna foarte interesant si m-as bucura sa o citesc. Este clar ca Lucinda Riley stapaneste arta de a scrie povesti de neuitat cu personaje memorabile! Daca esti in cautarea unei carti care te poarta intr-o lume pariziana fascinanta si impleteste drama, actiunea si misterul cu desavarsire, aceasta este cartea potrivita!
Thank you for your help and this post. It’s been great.
Sustain the excellent work and producing in the group!
Thank you for writing this article. I appreciate the subject too.