Ce aș fi vrut să știu la 20 de ani
Deja de o vreme am intrat în luna Mai, ultima lună de primăvară, cea în care înfloresc trandafirii, bujorii și în care…îmi serbez ziua de naștere. Da, e din nou acea perioadă din an în care mai bifez un an (fericit) în jurul Soarelui. Simt că am ajuns deja la vârsta la care mi-e mai greu să răspund fără un nod în gât atunci când sunt întrebată câți ani am sau la care observ că foarte mulți oameni din jurul meu sunt mult mai tineri decât mine.
Simt deja că nu mai înțeleg mesajul unor reclame sau programe și îmi dau dau seama că nu mai sunt în grupul țintă de vârstă. Că nu mai înțeleg muzica ”la modă”, că nu mai înțeleg nici chiar moda prea bine, că am fost martoră la lucruri care s-au întamplat deja de foarte multă vreme și de fiecare dată când realizez că anii 2000 au fost acum mai bine de 20 de ani, am un mic șoc.
Dar, în același timp sunt recunoscătoare pentru anii care îmi sunt dați și chiar și pentru vârsta mea. Fac 33 de ani anul ăsta și, deși e un pic înfricoșător, văd partea bună a lucrurilor. Pentru mine experiența acumulată este cel mai de preț ”bun” al meu iar lecțiile pe care le-am învățat de-a lungul anilor sunt și ele neprețuite.
La 20 de ani a fost grozav, sincer, însă nu știam foarte multe pe atunci și cred că am plătit prețul pentru asta la acel moment. Așadar, sunt recunoscătoare pentru că anii care au trecut de atunci și până azi mi-au oferit ocazia de a învăța lecții importante, pe care azi voiam să le împart cu voi. Iată deci o parte dintre lucrurile pe care mi-aș fi dorit să le știu (și mi-ar fi folosit!) la 20 de ani.
Eșecul face parte din proces
Suntem învățați să credem că doar succesul este ”bun” și orice altă încercare care nu se finalizează astfel este un ”eșec”. O eroare. O ratare. Dar adevărul este că puțini oameni au reușit din prima. Nici pe Lună nu s-a ajuns din prima – cu primul plan, prima rachetă și prima echipă.
A fost nevoie de mai multe încercări iar costurile presupuse au fost enorme, din punct de vedere material și al vieților omenești. Cu toate astea, aselenizarea a fost posibilă în ciuda eșecurilor anterioare. Iar acesta este un singur exmeplu pentru că, majoritatea realizărilor grozave, au în spate povești destul de asemănătoare cu aceasta. Puțini sunt cei care au reușit din prima și este o raritate, nu o regulă. Atunci de ce credem că e rău să ”ratăm”?
Eșecul face parte din proces (și când uiți, cartea aceasta este un foarte bun reminder) și este ok să ratezi. Înseamnă că ai încercat. Înseamnă că ai vrut, ai muncit, te-ai mobilizat, ai avut un plan și acum știi unde mai trebuie îmbunătățit – minunat, nu? Da. Eșecul este parte din proces și câtă vreme ”eșuezi” înseamnă că tot încerci. Nu există eșec – în viață, câștigi sau înveți. De pierdut, nu pierzi decât atunci când ai renunțat să mai încerci.
Nu există garanții
Am vrea să știm că suntem iubiți, că va dura pentru totdeauna, că nu vom fi niciodată părăsiți, concediați, ”picați”, bârfiți sau trădați. Am vrea să știm sigur toate astea și facem tot ce putem ca să ne asigurăm că așa e. Ne îngrijorăm, ne stresăm, încercăm să controlăm oameni, situații și circumstanțe și tot ce reușim este să ne creștem anxietatea mai mult și mai mult și mai mult.
Adevărul e că nu există garanții. Nu există pentru totdeauna. Există acum. Și în loc să te îngrijorezi (inutil) pentru acel viitor îndepărtat sau nu, mai bine ai avea grijă de acel ”acum”. Prezentul este tot ce avem, să nu-l irosim hrănind frici îndepărtate.
Să nu știi să spui ”Nu”, nu este un motiv de mândrie
Foarte multă vreme am avut probleme în a spune ”nu” și mi s-a părut că nu e chiar mare lucru. La urma urmei, voiam (ca și acum) să fiu un om bun și să ajut pe cât pot, ce putea fi rău în asta?! Haha, veți spune și acum pot râde și eu. După cum vă puteți imagina și singuri, atitudinea aceasta mi-a adus multă suferință și le-a permis unor oameni mai puțin bine-intenționați să obțină avantaje nemeritate din partea mea.
Mi-a luat mult timp să înțeleg că a pune limite este crucial în orice interacțiune și încă este ceva care uneori îmi dă bătăi de cap. Mi-a luat mult timp să înțeleg că am nevoie uneori să spun ”nu” altora, ca să pot să-mi spun ”da” mie. Că de fiecare dată când spun ”nu” îi învăț pe ceilalți ce nu e acceptabil pentru mine. Și da, oamenii nepotriviți nu vor să le spui nu, pentru că asta înseamnă că nu vor mai obține ce își doresc de la tine. Dar omenii buni din viața, vor respecta acea limită, fiindcă înțeleg că dacă o încalcă – îți fac rău.
Timpul și prezența mea sunt importante
Da, la 20 de ani alergam încolo și încoace – lucru care astăzi mi s-ar părea de neconceput. Atunci nu realizam că timpul și prezența mea sunt importante și, în consecință, ele nici nu erau percepute așa. Pe măsură ce timpul a trecut, însă, acest lucru s-a întâmplat aproape de la sine. Azi nu m-aș mai gândi să merg undeva unde sunt invitată în ultima clipă sau să pierd timp pentru informații care puteau fi obținute mult mai rapid (prin telefon sau email).
Timpul meu este valoros și limitat, îmi aleg cu grijă activitățile la care vreau să particip, oamenii alături de care îl cheltuiesc și nu mai accept să îl risipesc pe oameni toxici sau situații care nu îmi aduc plus valoare.
Să te respecți este crucial
Când eram mai tânără, auzeam adesea despre cineva spunându-se că ”se respectă” și mi se părea că nu sună ca și cum ar fi ceva bun. Pe atunci nu știam că a te îngriji și a te respecta nu e egoist ci e crucial. E crucial să te respecți și dacă eu nu o fac, nu o va face nimeni, pentru simplul motiv că o persoană care nu se repectă, nu inspiră respect. Nu a fost deloc un rezultat pe care să-l obțin peste noapte, mai ales că această deprindere este strâns legată de încrederea în sine și capacitatea de a pune limite ferme dar odată ce am învățat să nu mă mai rușinez pentru ce am realizat, să pot să mă apăr singură și să ”stand up for myself” (niciodată nu știu cum se traduce această expresie exact în română)
Iar acum, la final, aș vrea să îți mulțumesc pentru că m-ai citit până aici și să te întreb: tu ce ai fi vrut să știi la 20 de ani?
Sursă foto de copertă: Canva.com
