Romanul despre care vreau să vă povestesc astăzi, O fată ca tine, scrisă de autoare britanică Maureen Lindley, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultima vreme și, nu exagerez când vă spun că, am terminat-o în lacrimi.

Cartea abordează un subiect incomod despre care nu am avut ocazia să aud sau să citesc prea des și anume, soarta japonezilor din Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O poveste foarte bine documentată, verosimilă și extrem de credibilă, care ne este spusă prin ochii personajului Satomi, pe care o urmărim din adolescență și până în tinerețe, trăind o dată cu ea bucuria vieții dar și ororile ei, fiorii iubirii și gheara dezamăgirii, amărăciunea pierderii și a morții.

Suntem în 1939 și o cunoaștem pe Satomi, care locuiește în orășelul californian Angelina, la ferma părinților săi – Aaron și Tamura. În micuțul orășel prăfuit și arid, segregrarea rasială nu este ceva neobișnuit. În curtea școlii se joacă doar copiii albi, iar copiii japonezi sunt primii care se grăbesc spre casele lor după ore.

Nu și Satomi, însă. Îndrăzneață și lipsită de prejudecăți, la doar 14 ani, ea trebuie să înfrunte prejudecățile ambelor tabere – nefăcând parte cu adevărat din niciun dintre ele, din cauza moștenirii sale japoneze. Lucrurile se înrăutățesc atunci când Staatele Unite intră în Război iar tensiunile față de minoritatea japoneză din Angelina cresc de la o zi la alta.

Tatăl ei, Aaron, american get-beget, este un fermier ursuz și îndârjit dar care își iubește soția și familia mai presus de orice. Într-o perioadă în care întreaga Americă socotește că Japonia este dușmanul, el nu poate face această asociere cu fiica și soția lui. Mai mult, pentru a închide gura târgului, acesta se înrolează voluntar în marina americană.

Plecarea lui Aaron va înrăutăți lucrurile pentru cele două femei rămase singure în mijlocul urii colective față de tot ceea ce este japonez. Mai mult, după atacul de la Pearl Harbor totul se va schimba pentru ele.

O poveste plasată într-un context care ar părea incredibil dacă n-ar fi fost documentat istoric. Povestea lui Satomi este una extraordinară, ea ne vorbește despre mânie, încăpățânare, grele încercări și incredibilaa capacitate a oamenilor de a se adapta și de a-și găsi iar și iar un sens, indiferent de câte ori s-ar prăbuși.

Descrierile din carte sunt pur și simplu fenomenale, autoarea are darul de a te transpune prin cuvintele ei, în locuri în care nu ți-ai închipuit niciodată că vei ajunge iar personajele pe care le creionează sunt unice fiecare în felul lui și toate pline de suflet și de umanitate.

Cel mai mult dinntre toate personajele din roman, mi-a plăcut personajul Tamurei, mama lui Satomi. O femeie delicată dar cu multă tărie interrioară, supusă, înțeleaptă și prin excelență feminină, plină de eleganța și rafinamentul legendar al femeilor japoneze.

Recomand acest roman cu multă căldură, este o poveste despre maturizare, despre descoperire de sine și afirmare a identității, cu un final, totuși, fericit dar cu totul altfel decât suntem obișnuiți de autori în mod normal.

Iar acum, la final, aș vrea să îți mulțumesc pentru că m-ai urmărit până aici și să te întreb, tu ce mai citești în această perioadă?

Sursă foto de copertă: Canva.com