Ganduri

Încă 3 întrebări care mă enervează

Vă spuneam mai acum ceva vreme în acest articol, că mă enervează anumite întrebări pe care semenii noștri le pun în mod inocent (sau nu) și mi-am dat seama că…mai sunt câteva care nu îmi plac absolut deloc.

Sunt întrebări foarte comune, pe care fiecare dintre noi le-a auzit măcar o dată în viață sau chiar le-am și spus la rândul nostru poate o dată sau de două ori. E imposibil să te afli undeva, într-o adunare, să zicem, și să nu le auzi de la cineva. Iată deci încă trei întrebări care mă enervează.

Ce vrei să ai, fetiță sau băiețel?

Nu înțeleg deloc de ce e nevoie să întrebăm asta când vedem o femeie însărcinată (chiar așa, mi se pare mie sau bărbații primesc mult mai rar întrebarea asta?). Nu depinde de noi, nu avem control asupra sexului copilului și nici nu există un răspuns ”corect”, așa că de ce mai întrebăm așa ceva?

Mereu m-am simțit pusă într-o postură ciudată de fiecare dată când trebuia să dau un răspuns, la ambele sarcini pentru că…nu e ca și cum ar conta preferințele mele. Un copilaș este o bucurie și o binecuvântare, indiferent dacă e fetiță sau băiat.

Personal, cred că putem sări peste asta și să întrebăm altceva, mai politicos. Sau să nu întrebăm nimic, să spune doar: ”Felcitări! Mă bucur pentru tine! Este minunat.”

Pe cine iubești mai mult, pe mami sau pe tati?

Întrebarea asta adresată copiilor este din nou…ciudată. Nu o mai aud acum prea des pe cât o auzeam în copilăria mea, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. Ca și la cea de mai sus, nu există un răspuns ”corect” și până și copiii își dau seama că ceva e în neregulă.

Sursă foto: Canva.com

Așa că, hai să nu-i punem într-o postură aiurea și să discutăm despre altceva, cum ar fi ce le place să facă sau cum le place să se joace. Mereu sunt uimită de cât de receptivi și deschiși sunt copiii, le place pur și simplu când văd că cineva este interesat de ei și de ceea ce au de spus.

De ce plânge copilul?

Întrebarea asta mă enervează mult, fiindcă deja vine pe un fond în care sunt stresată și nu face decât să-mi aducă încă un stres suplimentar. Ca să nu mai spun că, răspunsurile la întrebarea asta sunt uneori fondate, cum ar fi ”e obosit(ă), îi e foame, vrea acasă, e bolnav(ă)” dar alteori nu sunt.

Sursă foto: Canva.com

Fetița mea a plâns o jumătate de oră când avea vreo doi ani jumate fiindcă nu i-a plăcut cum m-am îmbrăcat eu. Așa că da, întrebarea asta îmi place cel mai puțin dintre cele trei enumerate, fiindcă uneori trebuie să dau răspunsuri ciudate cum ar fi: „S-a supărat că nu îl las să caute-n gunoi” (da, pe bune).

Așa că aceasta a fost lista mea de încă trei întrebări care mă enervează, îți mulțumesc pentru că m-ai urmărit și aș vrea să te întreb: tu ce întrebări consideri că este mai bine să rămână ne-puse?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

January 9, 2024 at 7:45 am

It’s in point of fact a great and useful piece of info. I am satisfied that you simply shared this useful information with us. Please keep us up to date like this. Thank you for sharing.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *