Astrologie

Ne poate influența Ascendentul personalitatea?

Am citit această întrebare de curând pe un grup de profil și chiar m-a pus pe gânduri. Deși răspunsul meu impulsiv, primul meu răspuns, ar fi fost unul monosilabic, totuși, o asemenea întrebare bună merită un răspuns elaborat pentru că, oare, ne influențează ascendentul personalitatea cu adevărat?

Ei bine, din punct de vedere astrologic, avem 3 mari elemente care ne spun totul despre noi și destinul nostru în harta noastră natală. Acestea sunt Soarele, Luna și Ascendentul. Soarele reprezintă spiritul, Luna – sufletul nostru iar ascendentul – corpul fizic.

Dar ce este ascendentul?

Ascendentul reprezinta zodia aflată la răsarit la momentul nașterii noastre iar ora nasterii ne poate spune cât mai exact ascendentul pe care îl avem. Ce ne spune el? Cine suntem si cine trebuie sa fim, in acelasi timp.

Ascendentul este, din punct de vedere al semnificației sale, un fel de cheie spre auto-descoperire. Ne spune cum se exprimă o persoană, cum e ea cu adevărat, care e motivația ei. Totodată, ne spune și cum arată, cum îi este corpul și cum are energia.

Sursă foto: Canva.com

Ascendentul reprezintă sinele, de aceea el este și cel care dă tonul primei case astrologice și, deci, celorlalte domenii de viață. Ascendentul este cel care ne dă prima casă din harta natală, aceea fiind casa sinelui. Are sens până aici, nu?

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pe atât ne vine mai ușor să ne exprimăm conform ascendentului nostru de la naștere. De aceea, sunt unele surse care spun că după vârsta de 30 de ani ne comportăm mai mult conform ascendnetului. Asta este doar într-o oarecare măsură adevărat, fiindcă nu toți avem același ritm de maturizare și dezvoltare. Cert este că pe măsură ce ”îmbătrânim” , adică înaintăm prin viață, noi ne apropiem mai mult și mai mult de adevăratul nostru sine.

Deci, avem o anumită soartă pentru că ne-am născut la o anumită oră?

Nu. Este de fapt invers pentru că, așa cum îmi place mie să spun, Astrologia nu influențează evenimentele ci ea le explică. Ne-am născut la momentul la care ne-a fost dat cu soarta noastră proprie iar semnul de la Ascendent nu face altceva decât să se conformeze acestui fapt, să ne explice de ce am venit și cine trebuie să devenim.

Așadar, pe același model, consider că răspunsul la întrebarea ”Ne influențează ascendentul personalitatea?” este nu. Consider că astrologia în general și ascenedentul în acest caz, explică de ce o persoană este așa cum este. În plus, ca toate trăsăturile de personalitate, cele aduse de energia ascendentului pot fi modelate de nativ prin educație și auto-disciplină.

Sursă foto: Canva.com

Nu este suficient să folosești Soarele sau Ascendentul într-o zodie de foc, să zicem Berbec, pentru a-ți jusitfica natura impulsivă și colerică – așa cum îmi place mie să spun adesea, astrele predispun, omul dispune.

Sunt curioasă să aflu și părerea ta: crezi că ascendentul ne influențează personalitatea?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *