Le putem avea oare pe toate?
Societatea cere mult de la noi, în general, ca oameni și persoane. Ni se cere să avem succes devreme în viață, să ne ducem la școală până la cel mai înalt nivel dar, în același timp, să nu întârziem să ne plasăm cât mai repede în câmpul muncii. Și pe măsură ce creștem, așteptările de la noi cresc și ele, proporțional sau nu.
Trebuie să avem o carieră dar și o familie, cât mai curând posibil. O casă proprietate personală – că doar nu vrei să stai toată viața cu chirie?. O mașină. Lucruri la modă, aparate inteligente. Un copil sau chiar doi – că doar nu vrei să crească singur, nu-i așa? Toate astea îți sună cunoscut? Cred că toți am auzit cel puțin odată aceste așteptări, formulate exact așa sau un pic diferit.
Apoi ai un copil. Și acum ce vei face? O să renunți la serviciu? Nu se poate așa ceva. Te duci la serviciu și vrei să-ți reiei cariera de unde a rămas? Păi și cum te vei ocupa cum trebuie de copii? Oricum ai da-o, ieși pe minus.
Ai născut? Felicitări! Dar, nici nu se termină bine urările de bine că încep întrebările pe care nu le-a cerut nimeni. Când crezi că vei încăpea la loc în hainele de dinainte de sarcină? Când crezi că o să începi să te aranjezi din nou? Sună cunoscut?
Societatea ne spune că putem și așteaptă de la noi să le avem pe toate. Cariera. Partea materială. Relația. Familia. Copiii. Corpul perfect și viața socială. Da. Dar este posibil?
E plin internetul de femei aranjate impecabil, care ne explică zâmbind cum lucrează ele cu bebelușii în brațe. Cum își fac rutina de yoga fără nicio pauză și cum gătesc în fiecare zi, mese perfecte pentru toată familia. Care mănâncă bio, eco și fără zahăr și nu beau tone de cafea și cola, ca mine sau, poate, și ca tine, ca să reziste toată ziua cu 3, hai 4 ore dormite pe noapte. Le-ați văzut și voi?
Chiar am văzut ceva similar zilele trecute și sincer, nu m-am putut abține să nu dau ochii peste cap. Sigur că sunt o grămadă de femei care trebuie să muncească în timp ce au copiii în poală, fie că aleg sau asta e situație. Și o fac admirabil toate, sunt sigură. Dar aș vrea să nu mai normalizăm muncitul până la epuizare. Așteptările nerealiste. Imaginea asta idilică a femeii care arată perfect, care crește copiii, muncește și ține o casă cu tot ce înseamnă asta – fără să facă nicio greșeală.
Să ai grijă de tine, să mergi la serviciu, să faci sport, să nu îți neglijezi hobby-urile și prietenele – dar să nu lași copiii cu altcineva. Să fii calmă și blândă. Da, avem multe facilități și beneficii pe care viața modernă ni le pune la dispoziție dar tot ea face ca totul să fie mai complicat din punct de vedere mental.
Da, noi nu mai muncim la câmp dar munca pe care o facem este mai stresantă, decât era pentru buncii noștri. Ar părea că este mai ușor să crești copiii azi dintr-un punct de vedere, cu mașina de spălat, scutecele de unică folosință și mixerul vertical care prepară mâncare pasată. Dar de fapt nu este, fiindcă standardele au crescut mult, lumea a devenit mai nesigură decât pe vremea copilăriei noastre iar proverbialul sat de care e nevoie ca să crești un copil – nu mai există.
Poza de mai sus e luată de pe Canva dar, putea foarte bine să fie făcută la mine acasă – fiindcă așa arată pe bune un minut de neatenție și liniște suspectă, atunci când ai copii mici. Din punctul meu de vedere, să ai casa curată, ținuta impecabilă, corpul de adolescentă, cariera fulminantă, timp de hobby-uri și sport, copii crescuți ireproșabil și relația romantică la fel ca la început – toate acestea sunt posibile într-o măsură mai mare sau mai mică. Dar nu toate în același timp.
Eu așa cred. Că mereu ai de făcut o alegere. Uneori o jumătate de oră la un film înseamnă o să lași chiuvetă de vase nespălate pe a doua zi. Sau să faci slalom printre jucării. Să te ocupi de un copil 24/7 înseamnă de cele mai multe ori, o pauză de la carieră. O oră la sală poate fi una dormită în minus. Și lista poate continua. O după-amiază în parc este una în care nu speli rufe și nu dai cu aspiratorul – iar asta este ok.
Pozele de pe Instagram și Facebook, cu mame perfecte, care au businessuri sau joburi grozave în timp ce cresc copii fără acces la zahăr și ecrane, în case impecabile – sunt pentru mine de domeniul SF.
Tu ce crezi? Le putem avea pe toate?
Sursă foto de copertă: Canva.com
Comments
whoah this blog is wonderful i love reading your articles. Keep up the great work! You know, a lot of people are looking around for this info, you could help them greatly.
Its good as your other blog posts : D, thanks for posting.
I wanted to thank you for this great read!! I definitely enjoying every little bit of it I have you bookmarked to check out new stuff you post…
Nice blog here! Also your web site loads up fast! What host are you using? Can I get your affiliate link to your host? I wish my site loaded up as quickly as yours lol
Hello, you used to write wonderful, but the last few posts have been kinda boring… I miss your tremendous writings. Past several posts are just a little out of track! come on!
I like this blog so much, bookmarked.
Wow that was odd. I just wrote an incredibly long comment but after I clicked submit my comment didn’t show up. Grrrr… well I’m not writing all that over again. Regardless, just wanted to say great blog!
What’s Happening i am new to this, I stumbled upon this I have found It positively helpful and it has aided me out loads. I hope to contribute & help other users like its helped me. Great job.
I like the helpful info you provide in your articles. I will bookmark your blog and check again here regularly. I’m quite certain I’ll learn plenty of new stuff right here! Good luck for the next!
This web site is really a walk-through for all of the info you wanted about this and didn’t know who to ask. Glimpse here, and you’ll definitely discover it.
Excellent post. I was checking constantly this blog and I am impressed! Extremely helpful information specifically the last part 🙂 I care for such info a lot. I was seeking this particular information for a very long time. Thank you and best of luck.
Hello! I just would like to give a huge thumbs up for the great info you have here on this post. I will be coming back to your blog for more soon.
Hi there, just became aware of your blog through Google, and found that it is really informative. I’m going to watch out for brussels. I will appreciate if you continue this in future. A lot of people will be benefited from your writing. Cheers!