E primăvară, e fresh, e…Super-Blog!
Acum cam aproape șase ani (wow! cât de ciudat e să realizez că a trecut atât de mult timp) am început să scriu pe acest blog, aflat atunci pe o platformă gratuită. Stângace, grăbită, uneori mai inspirată, alteori mai puțin, nu știam deloc cu ce se mănâncă aia ”blog”. Dar știam, simțeam în mine că vreau să scriu, că am nevoia asta, pe care, de altfel, am avut-o mereu.
Ce nu știam pe vremea aceea, era că blogul îmi va împlini dorințele și chiar mai mult. Vi se pare că exagerez? Nici pomeneală. Blogul m-a ajutat să mă dezvolt, să mă exprim, să capăt încredere în mine și să îmi împlinesc cel mai mare vis: acela de a-mi vedea cartea publicată. Da, nici mai mult nici mai puțin.
Dar cum am devenit blogger, poate vă întrebați? N-aș fi reușit niciodată singură, ceea ce m-a schimbat și m-a format a fost o super-comunitate: comunitatea Super-Blog. Dacă ne știm și interacționăm, nu odată ți-am făcut capul mare cu participarea mea la Super-Blog și sigur nu mai trebuie să întrebi ”Dar ce e ăla?”. Sigur m-ai auzit măcar o dată cum m-am plâns, m-am lăudat, am disperat și m-am bucurat. Pentru că Super-Blog e o competiție care te trece prin toate stările. De la agonie la extaz, la propriu.
Însă meritul ei este că te învață enorm. Super-Blog e un concurs dar ar trebui să fie o școală. Pentru că este. Înveți enorm și te dezvolți ca om și mai ales blogger. Cunoști persoane din comunitate, deopotrivă participanți și sponsori și afli că, de fapt, toți suntem în aceeași barcă și doar prin colaborare visele devin realitate. Culmea, nu te-ai aștepta ca o competiție să facă asta? Dar așa e. Super-Blog ne aduce pe toți laolaltă, uniți de afinitatea pentru scris, blogging, creativitate, idei faine și inspirație.
Vă întrebați de ce pun aici o poză cu mâncare? Coceam niște pain au chcolat când am scris articolul ăsta și mi s-a părut că definește bine toate aceste concepte cu inspirație, creativitate etc și, știți voi, o poză face cât o mie de cuvinte.
Mai în glumă mai în serios, Super-Blog, din toamna lui 2020 când am participat prima dată, m-a pus la încercare zdravăn. Am gătit tot felul de rețete, am scris povești, am plâns și am râs, am câștigat premii dar cel mai important e că am intrat în această comunitate fără de care clar aș fi mult mai săracă sufletește azi.
De data asta, cea mai longevivă competiție de blogging, se întoarce din nou, cu un suflu nou, fresh dar la fel de creativ. De ce să participi la Super-Blog? Păi…cred că deja am scris mai sus o grămadă de motive. Dar uite de ce să nu participi la super-blog:
Dacă nu vrei să-ți faci prieteni și să cunoști niște super-oameni
Dacă nu vrei să mergi la gală
Dacă nu vrei premii și bani
Dacă îți place cam mult în (blogo)zona de confort
Dacă nu vrei să devii un blogger mai bun și mai inspirat
Atunci da, astea ar fi motive valide să nu te înscrii în concursul acesta. Însă, dacă toate astea nu-s de tine și ești și tu motivat, inspirat, curajos și fresh, poți să te înscrii aici la Super-Blog și să te alături unei Super-comunități.
Ce mai aștepți, te-ai înscris deja? Completează formular și hai: să ne întrecem!
Sursă foto de copertă: generată cu Bing AI