Provocarea lunii februarie lansată pe străduță de Diana, în materie de cărți, a fost aceea de a citi proză scurtă, de un singur autor sau mai mulți. Alegerea mea, de data aceasta, a fost antologia publicată în 2020 de editura Siono, Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is. Spre rușinea mea, am primit volumul acum foarte multă vreme dar, pentru că a fost plecat (adică împrumutat), nu am reușit să-l răsfoiesc până în ultima lună.

Dar cum mereu e mai bine mai târziu decât niciodată, s-a dovedit a fi o lectură foarte plăcută, sensibilă și plină de surprize. Douăzeci și șapte de texte superbe, ale unor autori români foarte talentați, unii dintre ei care-mi sunt cunoscuți chiar din lumea blogging-ului, printre ei fiind și Diana, cu a sa poveste frumoasă Muza, sau Mona. Ce au toate aceste texte în comun? Toate ne vorbesc despre iubire, în toate formele sale.

Unele ne vorbesc despre povești de iubire neverosimile, cum este prima Fluturii cenușii de Ami Ancelin în care clientul se îndrăgostește de strălucitoarea imagine a modelului de videochat, altele vorbesc despre iubiri blamate, cum a fost Ursita Crisalidelor de Nicoleta Beraru, în care, într-un oraș de provincie, o tânără nu este lăsată să-și trăiască dragostea pentru că iubitul ei nu este pe placul comunității. Iubiri care nu mor peste timp, iubiri care nu văd niciodată lumina zilei, iubiri care nu sunt decât o fantezie în mintea cuiva – dragostea e peste tot în jurul nostru iar modurile în care apare, sunt infinite.

Nuanțe de piper și ciocolată este o antologie pe care e greu să nu o iubești și care îți oferă 27 de experiențe, de trăiri cât se poate de diferite. Unele te vor face să râzi, altele să te încrunți, altele să plâni de-a binelea. Personajele sunt complexe și extrem de diferite, pe unele le vei adora iar pe altele cu greu le vei înțelege.

Dacă ar fi să aleg o singură povestire din această carte, deși e tare greu să numesc o preferată, fiindcă mi-au plăcut toate, cred că ar fi Mireasa de carton de Cristina Centea. Aceasta ilustrează un moment extrem de fericit: ziua nunții unui cuplu tânăr și aparent perfect. Însă când cineva din public remarcă asta, se dezvăluie patru perspective diferite asupra poveștii. Mi-a plăcut enorm acest mod de a pune problema pentru că, în spatele fiecărui moment care pare fără cusur din afară, se pot ascunde lucruri, sentimente și povești nebănuite.

Vă recomand din suflet această carte și vouă dacă vă place să citiți proză scurtă și dacă vreți să vă umpleți sufletul cu povești. Iar dacă vreți să vă umpleți și stomacul, nu doar sufletul, vă recomand noua antologie publicată de editura Siono, un volum dedicat zilei femeii, care conține 40 de povești și 40 de rețete – iar una dintre ele este scrisă de mine.

Povestirea mea se numește ”Trei surori (și o rețetă de scovergi din Bărăgan)”. În poveste am spus povestea satului meu de la țară, un sat unde oamenii merg încă la Biserică, unde nu s-a pierdut credința în omenie dar și povestea bunicilor mei dragi.

Personajele principale, Agripina și Stoian Bulgarul, sunt inspirate de bunicii mei materni și, deși bunicul meu s-a dus de curând la Cer, să devină steluță, cu doar câteva zile înainte de a împlini 80 de ani, cred că el este dovada cea mai bună că oamenii uneori se duc, însă ei rămân mai departe povești de neșters în inimile noastre.

Iar acum, la final, sper că nu v-am întristat și, știți voi, mulțumesc pentru că ați rămas până la capăt. Voi ce mai citiți în acest început de pimăvară?

Sursă foto de copertă: Unsplash.com