
Vin, sărbătorile vin! Despre sărbători pascale în familie la un…pahar cu vin
„E primăvară, e iarăși primăvară”, vorba cântecului și suntem efectiv bombardați de natura care a înflorit toată, frenetic, parcă peste noapte. Lalele, magnolii, liliac, lăcrămioare – toate au înflorit deodată, înnebunindu-ne cu frumusețea lor. Natura e tare grăbită, vrea să ne răsfețe cu toate minunile ei odată. Ați observat că până și trandafirii au boboci deja? Ca să nu mai zic de iriși, care nu mai au mult până vor pocni și ei în nuanțe albe, frez sau liliachii.
E clar. Toată tevatura asta nu e degeaba. Înseamnă că nu mai e mult până la evenimentul mult-așteptat al primăverii: Paștele. Ceva mai târziu anul acesta, se cam lasă așteptat. Însă puține momente din an se compară ca intensitate și frumusețe cu sărbătorile pascale. Deși unii folosesc Paștele pentru a pleca în vacanțe peste mări și țări – eu sunt de părere că acesta se petrece neapărat în familie.
Mai avem de așteptat – și ce dacă? Parcă e mai ușor să ai răbdare cu un pahar de vin. Mă gândesc la momentul frumos al reunirii cu toată familie, moment care nu este deloc departe, în timp ce îmi torn și eu un pahar de vin. Cum de care vin?

Vinul meu preferat – Beciul domnesc. Nu cred că există masă de Paști (sau de la oricare sărbătoare, aniversare, cumetrie, tăiere de moț și ce mai vreți voi) fără o sticlă de vin. Deși, în general, nici gând să ajungă doar una, e nevoie de multe, de mult mai multe. Nu contează că e alb sau roșu, că îi zice Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Feteasca Neagra, Feteasca Regala, Rose, Riesling de Rhin, Tamaioasa Romaneasca, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc sau Chardonnay – fiecare e liber să aleagă ce îi place și nu e nevoie să își limiteze nicidecum opțiunile.
Portofoliul Beciul Domnesc cuprinde produse din categoriile vin, vinars, băuturi spirtoase și oţet. Printre brandurile de vin din portofoliul companiei se numără Mirabilis Machina, Vinoteca, Comoara Pivniţei, Sceptrus, Egregio, Rosé Vérité, Beciul Domnesc, Beciul Domnesc Grand Reserve, Sigillum Moldaviae și altele, iar portofoliul de vinarsuri este format din brandurile Mioriţa și Jad. Vinurile produse de Beciul Domnesc sunt create cu mândrie în podgoriile renumite ale Moldovei – Cotești, Huși, Odobești și Panciu. Fiecare picătură poartă în ea garanția calității și a tradiției viticole moldovenești, fiind alegerea perfectă pentru orice ocazie, și te va duce într-o călătorie gustativă plină de istorie. Beciul Domnesc este unul dintre cele mai iubite şi cunoscute branduri de vin din România, gândit să-ţi fie partener în momentele speciale.
Pentru masa de Paște din acest an, pe care o vom petrece cu toții, păstrez intactă o sticlă de Cabernet Sauvignon sec. Acesta este un vin cu o strălucitoare culoare roşu-rubiniu, care amintește de zilele de vară și de vișinele coapte – care se regăsesc în notele acestui vin, alături de coacăzele negre și notele vanilate. Îl vom servi la masă alături de brânzeturi și preparatele preferate din carne roșie, la temperatura camerei (aprox. 16-18 grade). Cine știe, poate că Paștele alături de Beciul Domnesc vor deveni de acum tradiție în familia noastră. Vă întrebați, poate, ce alte tradiții mai avem?

Voi împărtăși cu voi câteva dintre ele, pentru că, v-am mai spus luăm Paștele în serios – ne place și ne simțim mereu bine în aceste zile care sunt încărcate de semnificație deosebită dar și de o energie binefăcătoare.
Mergem să ne spovedim și să ne împărtășim
Nu prea sărim niciodată peste acest aspect, poate doar în pandemie s-a întâmplat. Însă, această perioadă are farmecul ei. Soțul meu și cu mine ținem post împreună și ne place să facem asta. Deși nu ținem toată perioada postului, ultima săptămână o respectăm mereu. Apoi, în ultimele zile dinainte de Paște, mergem la Biserică, ne spovedim, ne împărtășim și împărtășim și copiii. Poate că uneori nu ne e chiar la îndemână dar este un efort pe care mereu simțim că a meritat să-l facem.
Mergem la Înviere
Slujba de Înviere a fost mereu preferata mea chiar dacă nu frecventez Biserica ortodoxă cu regularitate în mod normal. În ultimii ani, a devenit mai complicat să ajung la ea, având doi copii mici însă, mereu am avut și noi Lumina sfântă la noi acasă. E important pentru noi și iubim semnificația ei.
Ceva dulce
Pe lângă tot ce se prepară în mod tradițional pentru masa de Paști, cozonac, pască, drob, salate etc, fie mama, fie eu, preparăm câte o prăjitură. E neapărat să avem ceva dulce pe masa de paști, fiindcă suntem pofticioși și nu refuzăm niciodată ceva bun. Anul trecut am încercat Pasca cu ciocolată și a avut mare succes – vă spun. Altă dată, a fost prăjitura mușuroi de cârtiță vedeta desertului, pe care îl luăm foarte în serios.

Cadouri
Desigur, cadourile sunt și ele luate în calcul și nu doar pentru copii – deși ei benficiază cel mai mult de ele și, întodeauna, au mai mulți ”iepurași” care îi vizitează și acasă dar și pe la bunici. Păstrăm tradiția românească și le oferim copiilor haine noi, pe care să le poarte în ziua de Paști. Dar, pe lângă acestea, se strecoară și alte bucurii – dulciuri, iepurași și oușoare de ciocolată, jucării. Iar adulții, adulții primesc și ei câte o mică atenție.
Vânătoare de ouă
Când fiica mea era mică, bunica i-a organizat, exact înainte de masa de Paște, o ”Vânătoare de ouă”. I-a plăcut deși era mitică tare – nu avea nici 3 ani și nu a înțeles exact ce s-a întâmplat. Însă, cred că i-ar plăcea mai mult acum, fiindcă e mai mare acum și mai are un frățior cu care să se întreacă.
Știu, știu, vânătoare de ouă nu este tradițională la noi în țară însă, până la urmă, toți putem petrece așa cum dorim și ne putem alege și crea propriile tradiții. Personal, cred că o astfel de experiență e plăcută și distractivă pentru toată familia iar pentru copii, amintirile acestea frumoase vor dura o viață întreagă.

Masa împreună
Am lăsat cea mai importantă tradiție pentru final, poate pentru că voiam să vorbesc despre ea pe îndelete. De ani de zile masa de Paște o petrecem cu părinții și bunicii noștri. Ne strângem toți la casa bunicilor mei de la țară, povestim, mâncăm și bem câte un pahar de vin. Masa e încărcată mereu și noi ne bucurăm cel mai mult să fim împreună. Amintirile din fiecare an sunt neprețuite și ne fac să râdem.
Cum au reacționat copiii, cine ce a spus și ce a mai făcut, cum prăjitura nu e perfectă dar e absolut delicioasă, cum friptura s-a ars un pic la margine dar asta nu ne știrbește deloc din bucurie – toate sunt motive mici de fericire.
Facem poze pentru a captura clipa, care-i atât de grăbită!, ca să ne uităm apoi la ele un an întreg cu nostalgie.

Cele mai frumoase momente sunt cele în care suntem toți. Și scriu cuvintele acestea cu greu, pentru că anul ăsta, nu mai suntem toți. De fapt, mai bine aș spune, nici anul ăsta. De la masa de Paști de anul acesta va lipsi bunicul meu, care s-a dus la cer să se facă steluță, doar cu câteva zile înainte de a împlini 80 de ani.
Astfel de evenimente triste, ne fac să conștientizăm cât de prețios e timpul petrecut cu cei dragi nouă. DIn fericire, poate că oamenii pleacă de lângă noi dar niciodată din noi. În cinstea bunicului, în cinstea a tot ce a fost, tot ce a făcut și tot ce-a învățat, o să închinăm un pahar de vin roșu și îi vom spune, fiindcă știm că aude: Noroc, tataie!
Acest articol a fost scris pentru Spring Super-Blog 2024
Sursă foto de copertă: arhiva personală editat cu Canva
Comments