Color Run 2024 – o experiență Unicorn
Pentru prima dată, sâmbăta aceasta am participat și eu la Color Run Bucuresti, ediția 2024, cea mai distractivă cursă sau, așa cum promit organizatorii, Happiest 5k. Ceea ce nu e absolut deloc o exagerare.
Încurajată de faptul că, la nivel de comapanie (v-am mai zis eu că m-am întors deja la muncă) s-a încurajat participarea și au fost plătite kit-urile și taxele, am zis că singurul lucru pe care-l pot face e să mă duc și eu. Și așa am făcut și bine am făcut. Am decis să împărtășesc, pe scurt, experiența aici cu voi și să dau și câteva motive pentru care e bine și fun să participi la Color Run, cine știe, poate o să vă tenteze și pe voi la un moment dat.
5 kilometri nu e atât de mult
Având în vedere că un semi-maraton are 21 kilometri, pe lângă asta, 5 kilometri nu par prea mult, nu-i așa? Nici nu sunt mai ales că la această cursă participă oameni de toate vârstele și din toate categoriile, nicidecum doar atleții. Desigur, unii chiar au venit să alerge dar cei mai mulți au venit să se distreze, mai ales copilașii, fie că sunt încă în cărucioare sau pe piciorușele lor.
Deci, mai mergând, mai alergând, cinci kilometri se parcurg ușor, mai ales dacă ai venit cu prietenii, colegii sau familia.
Este distractiv
Pentru că nu este o cursă competitivă, nimeni nu este stresat. Mai alergi, te mai oprești pentru o poză, admiri peisajul, scopul este să te simți bine, să iei o gură de aer iar cursa în sine este, din punctul meu de vedere, ca o plimbărică un pic mai lungă.
La finalul cursei, toată lumea primește o medalie și un plic de pudră colorată. Plicul se păstrează pentru final când toată lumea îl va arunca în aer la semnalul organizatorilor, formând norul de pudră colorată pentru care acest eveniment este cunoscut.
Este un eveniment cu muzică, voie bună și mulți oameni. Sponsorii au multe activități pregătite astfel că nimeni nu pleacă acasă după alergare ci rămâne să petreacă în zona de eveniment încă 1 oră, două sau trei – fiecare cum dorește și are programul.
Cunoscuții tăi sunt deja acolo
La acest eveniment participă mii de oameni și nu cred că este o exagerare să spun că ieri au fost peste 10.000. E practic imposibil să nu mai fie acolo oameni pe care-i cunoști, prieteni, colegi, vecini sau cine știe, persoane pe care nu le-ai mai văzut de foarte mult timp dar care-ți împărtășesc pasiunea pentru distracție.
O experiență inedită
Toată experiența este una deosebită, începând de la a alerga pe Bulevardul Unirii, care se închide cu această ocazie, până la a fi stropit cu pudră colorată în timp ce alergi sau chiar să alergi printr-un nor de spumă.
Siguranță
Am fost plăcut impresionată de atenția la detalii a organizatorilor și de organizarea ireproșabilă care a făcut ca totul să decurgă foarte lin deși prezența participanților a fost atât de mare. O ambulanță era prezentă pregătită să intervină dacă va fi fost nevoie (nu știu dacă a fost). Era foarte mult personal care se asigura ca participanții îndeplinesc condițiile de participare așa că nu am așteptat prea mult pentru intrare. Iar dacă, la fel ca mine, vă uitați numărul de concurs acasă, oamenii aceștia drăguți vă vor da altul fără probleme.
În concluzie…
Mi-a plăcut mult această experiență și, din fericire, nu s-a lăsat cu febră musculară. Mi-ar plăcea să o repet alături de copiii mei, pe care de data asta am ales să nu-i iau cu mine, temându-mă că s-ar putea plictisi sau ar putea fi irascibili fiindcă le schimb programul. Mai ales fiica mea și-a exprimat în mod clar dorința de a NU participa și am decis să i-o respect.
Cred că experiențele sunt cel mai valors ”lucru” pe care-l putem ”acumula”, fiindcă ele creează amintiri și lecții pe toată viața – de care nimeni nu ne poate despărți. Iar acum, la final, știți voi – încă o dată mulțumesc și aș vrea să te întreb: când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?
Sursă foto: arhiva personală, colaj realizat cu Canva
Comments
Sună tare bine. La anul vreau să particip și eu! … măcar pentru medalia cu ponei și pentru praful colorat… și pentru fotografii și amintiri
Sigur o sa iti placa! e chiar dragut, eu vreau la anul sa iau si copiii