Dezvoltare personala

Încă 5 minciuni pe care ni le spunem în fiecare zi

Acum ceva vreme, scriam un articol despre minciunile pe care ni le spunem în fiecare zi. Atunci am dezbătut pe larg doar 5 dintre ele și am promis să revin cu o continuare pentru că, evident, ele sunt mult mai multe și ar fi fost mult prea mult să scriu despre toate într-o singură postare pe blog. Așa că am decis încă de atunci că o voi împărți în 3 iar azi mă țin de cuvânt și revin cu a doua parte.

Ceea ce ne spunem este important, discursul nostru interior ne dictează comportamentul, acțiunile și…inacțiunile. Intenționat sau nu, ne mințim deseori pentru a ne scuza lipsa de inițiativă și incapacitatea de acționa. Nimeni nu vine să ne țină de mână și am trecut de mult de vârsta la care putem da vina pe alții. Iată deci (încă) cinci minciuni pe care ni le spunem mai des decât ar trebui.

Am tot timpul din lume

De fapt, asta nu prea este adevărat. Timpul este cea mai prețioasă resursă la acest moment și totuși, cei mai mulți dintre noi o irosim de parcă am dispune de el în mod nelimitat. Nu avem chiar atât de mult timp precum am crede. Prinși în treburile zilnice și în rutina cotidiană, e tare ușor să pierdem din vedere ce ne dorim cu adevărat și să credem că putem amâna la nesfârșit.

Cel mai bun moment pentru a începe ce ți-ai dorit mereu a fost cu câțiva ani în urmă iar cel de-al doilea – e chiar acum.

Sursă foto: Canva

Aș face X, dacă aș avea mai mult timp

Din aceeași categorie, de câte ori ne mințim că am face un lucru sau altul doar dacă am avea mai mult timp. Sau mai mulți bani, e destul de similar. Timpul e același pentru toți – avem doar 24 de ore fiecare într-o zi. Inspiră-te de la cei care au reușit, concentrează-te pe soluții. În loc să plângi că nu ai timp, întreabă-te în mod realist: cum mi-aș putea face timp pentru a lucra la ceea ce contează pentru mine?

Sunt prea tânăr/bătrân

De cîte ori nu ne-am zis asta. Însă adevărul e că nu există limită de vârstă pentru visurile tale – ele nu au dată de expirare. Trebuie doar să găsești visul corect și care ți se potrivește. Nu are sens să concurezi în domenii în care nu te pricepi ci mai degrabă să găsești locul unde tu poți aduce plus valoare. Iar odată ce ai găsit asta, vârsta nu contează.

Când voi avea X voi fi fericit

De câte ori nu ne-am spus asta. Când voi avea mai mulți bani, vor fi fericit. Voi fi fericită, când voi slăbi. Fericirea nu vine din exterior – ce clișeu! Dar este un clișeu doar pentru că este adevărat. Dacă ne bazăm fericirea pe exterior – o vom găsi foarte foarte rar.

E prea greu/nu sunt în stare

Viața ne-a trecut pe toți prin multe – cel mai probabil și pe tine. Ne-a încercat, ne-a testat, a dat cu noi de pământ. E tentant să credem că putem folosi toate greutățile prin care am trecut pentru a nu mai încerca din nou. Mulți fac asta în mod obișnuit.

Sursă foto: Canva

Uite, nu-ți cunosc povestea și nu spun că a fost ușor până aici. Cel mai probabil că nu a fost. Dar cel mai important lucru este că am rezistat. Și sunt aici acum. Dacă am putut trece prin toate, sigur am dezvoltat reziliență, experiență și abilități care să ne poarte mai departe. Așa că asta este doar o altă minciună pe care ne-o spunem pentru a nu ne asuma responsabilitatea.

Tu ce părere ai? Ce minciuni crezi că-și mai spun oamenii în mod obișnuit?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Rugă pentru nemurire

May 24, 2024