Demult voiam să citesc ”Arsă de vie” iar Bookster mi-a făcut o supriză și a ales-o pentru mine în kit-ul de vacanță pe care l-au pregătit vara asta pentru abonați. Bazată pe o poveste adevărată, această carte nu e un roman ci o mărturie. A unei femei palestiniene care a supraviețuit unei tentative de omor prin incendiere.

Povestea lui Souad ne e spusă cronologic, de când aceasta era o fetiță undeva într-un sat în Cisiordania. Souad nu a trăit acum multe sute de ani, ci s-a născut la finalul anilor 1960. Totuși, tratamentele și mentalitățile despre care vorbește ea, pentru că le-a trăit pe pielea ei, nu sunt specifice secolului trecut ci poate cel mult evului mediu.

În satul lui Souad, cel mai mare blestem este să te naști fată. Viața fetelor nu valorează mai nimic sau, cum spune tatăl ei, nici măcar cât viața unei mioare. Cel mai rău lucru pe care-l poți face este să-ți dezonorezi familia în sat iar ca fată, nu e deloc prea greu să faci asta. E suficient să te uiți un pic mai lung la dreapta sau la stânga sau, mai rău, să ridici ochii din pământ.

Souad trăiește cu cele două surori ale ei și cu fratele lor. Băiatul este prințul casei și fetele îl adoră. El e liber să meargă la școală, la cinematograf și oriunde mai vrea el. Însă fetele nu au voie să iasă pe poarta cenușie neînsoțite.

Multe dintre amintirile lui Souad sunt incomplete, fărmițate, din cauza traumelor fizice și psihice la care a fost supusă în mod repetat însă, chiar și așa ele, descriu o realitate de neconceput pentru noi, ca occidentali.

La douăzeci de ani, Souad a fost incendiată de cumnatul ei și asta a fost „șansa„ ei de a fi găsită de o voluntară a unei organizații umanitare, care a făcut imposibilul pentru ca ea să ajungă în Europa.

Souad recunoaște singură că a trăit două vieți – absolut diferite. Una ca femeie palestiniană, vorbitoare doar a limbii arabe, fără acces la educație sau la lumea exterioară, făcând munci fizic grele, istovitoare – iar a doua, ca femeie europeană, liberă și independentă.

În casa părintească, cel mai mare vis al ei era să aibă un soț. În Europa, ea a aflat că lumea oferă ășa de multe posibilități. Nu i-a fost ușor să se adapteze, însă a reușit. Traumele fizice si mentale nu o vor cruța, probabil niciodată, însă ea, a lăsat această carte drept mărturie a unei lumi care încă există și în care femeile, nu au absolut niciun drept.

Mi-a dat efectiv coșmaruri această carte dar mă bucur că am citit-o, pentru că, de atât de multe ori luăm tot confortul, libertățile și drepturile pe care le avem, ca fiind garantate. Însă, nu departe de noi, pot fi omorâte de familiile lor, cu știrea și aprobarea tuturor, fără ca măcar poliția să intervină.

Iar acum, la final, merci că ai rămas. Tu ai citit până acum ”Arsă de vie” sau ceva asemănător? Lasă-mi răspunsul tău în comentarii.

Sursă foto de copertă: Canva.com