Cartile lui Ralu

Undă verde – altfel de carte motivațională

Undă verde” este cartea lui Matthew McConaughey, ceva între biografie și carte motivațională, cu balanța înclinând destul de mult spre partea autobiografică. O carte foarte americană, foarte masculină, plină de testosteron și cu un puternic accent texan, care e interesant de citit, fie că îți place sau nu celebrul actor.

Sursă foto: arhiva personală

Artistul își împărtășește cu noi viața personală, copilăria, eșecurile, oportunitățile și încercările de care a avut parte din plin, într-o manieră foarte deschisă, specific americană mi s-a părut mie dar prin care îți dorește să le arate și altora că se poate. Se poate și când e greu și când nu te mai sună nimeni 2 ani de zile cu nicio ofertă – tot timpul se poate. Ținta atrage săgeata, nu invers – ne spune el. Și dacă nici asta nu este despre legea atracției, atunci eu nu știu ce e.

La 50 de ani, el privește în urmă nu cu regret ci cu bucurie și recunoștință pentru o viață trăită din plin, dăruindu-ne și nouă, ca cititori, din experiențele și învățăturile sale. Cred că putem cu toții să luăm ceva din această auto-biografie, personal, eu voi lua partea despre încredere, la care actorul excelează cu adevărat și, în unele situații, chiar cu inconștiență, pentru că simt că mai am de lucrat la ea.

Sursă foto: arhiva personală

Referințele la filmele sale, la cum a trăit fiecare perioadă a vieții, sunt foarte clare și vii și am putut face legătura între pelicule, lucrurile care s-au văzut pe ecran dar și cele reale, care nu s-au văzut. De la copilărie, la feulul cum părinții și frații săi i-au marcat viața, până la marea iubire a vieții sale și la realizarea celui mai fierbinte vis al său – acela de a fi tată – Matthew le împărtășește cu noi pe toate în paginile scrise de el.

Este o carte optimistă dar care nu vopsește viața în roz ci ne arată că mereu, chiar și în cele mai joase momente, există speranță, oportunități și fiecare zi e o șansă nouă de a o lua de la capăt. Plină de poze, de bilețele scrise chiar de mâna autorului și de poeziile acestuia, e o carte ușor de citit, care inspiră și oferă lecții valoroase.

Sursă foto: arhiva personală

Iar acum, la final, știi tu, mulțumesc frumos pentru că ai rămas până la capăt. Și aș vrea să te întreb, care e filmul tău preferat cu Matthew McConaughey? Lasă-mi răspunsul tău în comentarii, al meu e de departe Cum să scapi de un tip în 10 zile 🙂

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *