
Care e prețul aglomerației din locuință
Acum ceva ani, am început să mă interesez despre un curent care se numea minimalism și care presupunea reducerea la esență a lucrurilor din casă, a bagajului digital, mental și chiar emoțional, pentru a lăsa loc și resurse lucrurilor care contează cu adevărat pentru fiecare persoană în parte.
Cam asta ar fi, redus la esență, conceptul acesta al minimalismului. Mi-a plăcut promisiunea acestuia, mai ales că locuiesc într-un spațiu mic așa că am început să mă informez, să pun în practică și să-mi creez propriile reguli minimaliste. Deși o mai dau uneori pe lângă, păcatul meu cel mai mare nefiind păstratul ci cumpăratul, în esență și la bază, cred că sunt deja minimalistă. Și realitatea îmi este cea mai bună dovadă, pentru că suntem patru persoane dar nu ne simțim sufocați sau aglomerați (cel puțin în cea mai mare parte a timpului).
Mai mult decât un curent estetic, minimalismul are aplicabilitate în toate domeniile vieții, nu doar în casă dar în principal acolo. Pentru că odată ce îl implementezi în locuință și devii mai conștient de prezența și fluxul lucrurilor, clar îl vei extinde și în celelalte arii – mai puțin tangibile. Cum ar fi folderele din laptop sau căsuța de email.

Zilele trecute stăteam de vorbă cu cineva care se plângea de aglomerație și dezordine. Uitându-mă în jur, i-am spus ceea ce mi-a venit prima dată în minte, că ar deveni mai ușor dacă ar mai simplifica. Cumva am atins un punct sensibil pentru că mi-a spus că vrea să facă asta dar, de ficare dată când se apucă, nu poate renunța la obiectele care sunt în plus.
Asta mi-a amintit de propria mea experiență, în care am debarasat în ultimii 5-6 ani, zeci sau poate chair sute de obiecte, la care nu mă mai gândesc și cărora nu le-am simțit nicio clipă lipsa. Odată ce am eliberat spații în casă, nici n-am mai știut ce obișnuia să fie acolo.
Și am început să mă gândesc la cât și ce ne costă aglomerația din case și spațiile ticsite de lucruri pe care nu le mai folosim. Pentru că da, în opinia mea, ne costă mai mult decât dacă ne debarasăm de un obiect sau două din greșeală, pe care vom vrea să le recumpărăm. Care e deci prețul aglomerației din casă?
Stresul
Traiul într-o casă aglomerată și dezordonată, ne face mai stresați. Nu o spun eu, o spun studiile. Deși și eu resimțeam stres pe vremea când trebuia să mut lucruri ca să-mi fac loc sau când nu găseam ceea ce-mi trebuia atunci când îmi trebuia. Ca femei, se pare suntem mai afectate de acest stres ascuns decât partnerii noștri și asta chiar are sens pentru mine, fiindcă noi ne consumăm mai mult iar emoțiile noastre sunt mai ușor afectate de ceea ce întâmplă în mediul înconjurător.
Sănătatea
Traiul într-o casă aglomerată are impact asupra sănătății noastre, din nou, asta spun studiile. Dar se leagă de punctul de mai sus pentru că, dacă suntem stresați, în cele din urmă, acest stres își va spune cuvântul asupra corpului nostru.

Când trăim într-o casă aglomerată, corpul produce mai mult cortizol iar asta se poate traduce, pe termen lung, în afecțiuni ca diabetul și obezitatea.
Spațiul
Da, pentru că este deja aglomerat cu lucruri pe care nu le mai folosim sau care nu ne mai trebuie, nu mai avem loc pentru ceea ce ne dorim sau ce ne-ar plăcea. Iar asta nu se rezumă doar la lucruri, ci și la angajamente și obligații.
Așadar, când eliberăm spațiu în casă scăpând de ceea ce nu mai trebuie, facem de fapt loc pentru persoana care suntem și pentru noile noastre interese.
Sigur, poate în țara noastră acest obicei nu e foarte popular dar, uneori spațiul extra costă chair bani, sub forma închirierii de spațiu de depozitare pus la dispoziție de firme cu acest specific.
Relațiile
Da, pentru că suntem nervoși și stresați, de multe ori relațiile pot avea de suferit. Dezordinea din casă, aglomerarea spațiului – pot fi motive serioase de ceartă iar certurile repetate pot duce la deteriorarea relațiilor respective. Da, sunt cazuri în care o sesiune serioasă de decluttering ar fi putut evita, de exemplu, un divorț. Dar deja mi se pare că aici vorbim despre cazuri extreme.
Încrederea
Încrederea și stima de sine pot fi și ele afectate. Poate ne gândim că alții pot să se descurce mai bine cu organizarea și noi nu, poate ne e rușine să chemăm oameni la noi din pricina dezordinii. Oricum ar fi, aglomerația din casă are un impact asupra stării naostre generale de bine și asupra calității vieții.

Așa că da, poate fi greu să ne despărțim de lucruri din tot felul de motive. Poate unele au valoare sentimentală, poate altele ne-au costat mult la achiziție. Sigur, decizia de a renunța la unele obiecte nu e ușoară uneori. De aceea trebuie făcută conștient, în liniște, în timp – nu pe grabă. Însă, uneori, să păstrăm o mulțime de obiecte care nu ne mai bucură și nu ne mai folosesc, ne poate costa mult mai mult decât dacă le-am da, în termen de bani, timp și sănătate mentală.
Tu ce crezi? Există un cost ascuns al unei case aglomerate sau nu?
Sursă foto de copertă: generat cu Bing AI