De ce nu se (mai) machiază mama
Voiam de mult să scriu acest articol dar nu prea știam cum. Încă nu știu și, sper că, printr-o magie, cuvintele se vor așeza de la sine și-mi vor transmite mesajul – așa cum o fac atât de des în locul meu.
Am citit în promovarea unei noi cărți pe care vreau neapărat să o citesc, ceva ce a rezonat cu mine până în adâncul sufletului. Nu am cuvintele exact la îndemână dar textul suna cam așa: Mama e cel mai nerespectat om.
Da. Am rezonat cu această frază pentru că de multe ori m-am simțit așa, numai că nu am știut niciodată să pun acest sentiment în cuvinte.
Când am fost judecată pentru ”prestația” mea ca părinte, când am fost criticată, minimizată. Când mi s-a spus că nu fac mare lucru sau chiar nimic. Da. Așa m-am simțit de multe ori. Și sunt de acrord. Mama e cel mai nerespectat om.
Dintr-un motiv sau altul, mulți se simt îndrăptățiți la a avea o opinie despre ea și munca pe care o face, fie că o cunosc sau nu. Pe asta cu munca, nu am mai pus-o în ghilimele, că e muncă, nu full-time, ci non-stop să crești un copil.
Toți Mulți simt nevoia să-și dea cu părerea pe care nu le-a cerut-o nimeni, despre te miri ce. Vestimenția copilului. Comportamentul lui. Educația. Ba chiar și despre mamă, de parcă ea ar sta în fața lor ca în fața unui juriu, așteptând deliberarea.
Articolul acesta nu este despre semnalarea comportamentelor nedorite, adică nu e despre mamele care-și neglijează copiii și cei care le atrag atenția.
Este despre mamele normale, despre super-mamele care-și cresc copiii fără pauză cu tot ce presupune asta și despre cei care cred că au dreptul să le judece sau să le arate cu degetul pentru cea mai mică inadvertență (în ochii lor).
Am auzit la un moment dat, fără să vreau, o așa zisă vedetă, cunoscută pentru opiniile ei cel puțin… discutabile, nu-i mai dau numele că sigur o știți și nici nu merită mai multă notorietate, care spunea cum că femeile ar trebui să arate ”țiplă” imediat după ce au nascut.
Și treaba asta m-a înfuriat foarte tare. Pentru că după ce a crescut nouă luni o altă ființă și a adus-o pe lume cu tot ce presupune asta – nu contează decât că mama nu arată ”țiplă”.
Am fost una dintre persoanele care au crezut ceva de genul ăsta mare parte din viață dar, a doua zi după prima mea cezariană, când mă simțeam, vorba unei prietene, ca și cum aș fi avut un accident, m-am trezit uitându-mă lung la trusa de machiaj pe care o adusesem cu mine.
De ce s-ar aștepta cineva de la mine să mă machiez sau să arat impecabil a doua zi după ce am născut? La a doua naștere, evident, am lăsat naivitatea și fardurile acasă. Prioritățile sunt altele în acele momente, cu totul altele.
Nu am auzit ca niciunui bărbat să i se ceară să arate imprecabil după o operație, să zicem, de hernie. Ar fi cam dubios, nu-i așa? Sigur că ar fi, la fel este și când o cerem femeilor. Când le criticăm că nu se mai aranjează. Că au ieșit din casă nu-știu-cum. Nu știm prin ce trec cei de lângă noi. Habar n-avem.
Femeile pe care le criticăm că ”nu se mai îngrijesc” sunt cele care trec prin ani de nopți nedormite, prin stres, depresii post-natale și câte și mai câte. Ele gestionează zilnic zeci de task-uri ca familia și casa să meargă ca unse. Calcă șifoniere de haine ca fiecare membru să se poată îmbrăca doar întinzând mâna în dulap. Cumpără și pregătesc tone de mâncare sub formă de oale, prânzuri, cine și pachețele.
Alină și încurajează, inventează jocuri, cumpără cadouri, organizează ieșiri, aniversări, evenimente. Merg la serviciu, muncesc și creează, fac programări la medic și la dentist, umblă după acte și adeverințe, în timp ce se întreabă încontinuu:
Oare ce mai era de făcut?
Așa că da. Nu mi-o luați în nume de rău dar, cu atâtea pe cap în fiecare zi, non-stop, vreau să îmi dau voie să nu mă mai simt vinovată că nu mai apuc să mă aranjez. Mai ales când copilul a fost bolnav zile la rând sau l-am lasăt urlând la creșă/grădiniță și îmi vine să mă întorc din drum.
Nu știm prin ce trec cei de lângă noi, uneori nici măcar cei apropiați. Viața de mamă nu e, de cele mai multe ori ușoară dar, pentru cele care am ales-o, nimic nu este mai plin de sens și nu ne aduce mai multă satisfacție. Așa că, înainte de a judeca, gândește-te că nu știi decât puțin din poveste și că, acea persoană, sigur ar aprecia o încurajare sinceră decât o (altă) critică.
Sursă foto de copertă: arhiva personală
