Filmele lui Ralu

Sezonul patru sau când Emily in Paris devine Emily in Rome

Cel mai probabil că deja și tu ai auzit despre Emily in Paris, îndrăgitul serial de pe Netflix, în care o avem pe simpatica Lily Collins în rolul principal. De curând, sezonul patru al acestuia a fost lansat și toată lumea a înnebunit. Păreri pro, păreri contra, toată lumea crede câte ceva, toată lumea are personaje preferate – iar asta e foarte bine pentru că, acest program are câte ceva pentru toată lumea.

Am mai scris aici despre el și, pentru că cineva chiar m-a întrebat de curând: până la urmă, despre ce e Emily in Paris?! (știu, nici mie nu mi-a venit să cred) aș vrea să răspund pe scurt la această întrebare.

Emily, personajul principal, este o tânără simaptică și ambițioasă, destul de naivă și inocentă, care vine din Chicago, în locul unei colege de la agenția de marketing la care lucrează, în capitala Franței, a iubirii și a modei: la Paris.

Aici, ea își găsește noua cea mai bună prietenă, pe Mindy Chen, artistă aspirantă și plină de talent, pe Artie, un coleg interesant de la cursul de franceză și pe Gabriel, un bucătar sexy și simpatic, care-i mai e și vecin. Dar Gabriel este într-o altă relație, cu frumoasa Camille și totul e foarte complicat.

La serviciu, Emily nu e întâmpinată cu bunătate de colegii săi parizieni, cunoscuți pentru aroganța și sarcamul lor. Însă, e imposibil să n-o placi pe Emily, cu hainele sale colorate și ideile care nu se mai opresc. Pe parcursul sezoanelor, aceștia îi devin nu doar echipă, ci și prieteni. Chiar și șefa cea „rea„, Sylvie.

Sursă foto: google

În sezonul patru, lucrurile se desfășoară cu rapiditate, complicându-se în modul în care deja ne-am obișnuit. Emily reușește să nu mai penduleze în sfârșit între Gabriel și Artie, părând că s-a hotărât la acesta din urmă. Gabriel e pe punctul de se însura cu Camille dar, când aceasta fuge cu o zi înainte, Emily pare că se răzgândește. Camille își găsește o nouă parteneră dar, surpriză, e însărcinată cu copilul lui Gabriel.

Camille nu are de gând să plece nicăieri din viața lui Gabriel, ba chiar se apropie tot mai mult găsindu-și un apartament în clădirea lor, împreună cu iubita ei. Emily e frustrată de această situație și îi spune frumosului bucătar că nu mai poate continua așa. Mai ales că în scenă apare un italian sexy pe nume Marcello.

Emily nu îl ia în seamă la început dar Gabriel devine brusc foarte interesat de noua colegă americană a lui Emily, venită și ea în Paris, Genevieve. Aceasta pare inocentă dar știe exact ce vrea și mai ales pe cineva.

Așa că Emily pleacă la Roma cu Marcello și partea asta din sezon mi-a plăcut foarte tare. Imaginile, peisajele pitorești din Italia îmi aduc aminte de filme clasice, cum ar fi Vacanță la Roma sau La Dolce Vita.

Sursă foto: google

Ce se va întâmpla? Pe cine va alege Emily? Va reuși ea să lase munca deoparte măcar pentru un scurt weekend la Roma? Nu cred că Sylvie va fi deloc de acord.

Una peste alta, mi-a plăcut mult acest sezon, e alambicat, întortocheat, cu un pic cam multe clișee pe alocuri dar foarte amuzant, antrenant și plin de culoare.

Sinceră să fiu, eu sunt pentru ideea de Emily la Roma (aveți voie să nu fiți de acord cu mine) și îmi place schimbarea de stil și loc. Sunt tare curioasă dacă vor păstra același decor pentru sezonul al cincilea, așa că asta rămâne de văzut.

Tu ce părere ai? Ai urmărit Emily in Paris? Ți-a plăcut sezonul patru? Cum ți s-a părut? Spune-mi părerea ta în comentarii.

Sursă foto de copertă: google

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *