Din dezamăgire îmi fac un castel,
poleit cu aur,
cu marmură-n el.
Din dezamăgire, îmi fac un palat
grandios, opulent,
foarte greu de uitat.

Și-n loc de ciment
o să-l tencuiesc
cu lacrimile mele.
Îmi pun visurile,
pe metereze,
și scriu ordonat
ce nu se poate spune,
între paranteze.

Va dura mult clădirea,
poate o noapte și-o zi,
cu mâinile goale
la ea voi trudi.
Iar când, în final,
va fi gata zidirea,
S-o umplu pe toată
cu râs de copii.

Sursă foto de copertă: Bing AI