Super-Blog 2023
Super Blog

Un vapor, un vapor naviga pe țărmul Super-Blog

Cu mai bine de 5 ani în urmă, am deschis acest blog dintr-o dorință veche care mă îmbia să nu renunț la scris și, pe care, nu mai doream să o mai ignor. Cu 3 ani în urmă, mi-am dat seama că treaba devine mai serioasă și am trecut blogul de pe platformă gratuită, în căsuța lui cu domeniu dedicat. Tot atunci, mi-am luat în dinți și am participat pentru prima oară, la cel mai mare concurs de blogging, Super-Blog.

Fără nicio idee despre tot ce implica decizia asta la acel moment, pot să spun cu mâna pe inimă că fără acea experiență, nu aș mai fi fost azi la fel. Ce spun asta? Practic, eu consider că Super-Blogul m-a făcut blogger, fiindcă tot ce am învățat din această competiție, nu putea fi învățat în altă parte sau la fel de temeinic.

Once a Super-Blogger, always a Super-Blogger

Așa că, de îndată ce organizatorii, Albert și Claudia, au anunțat deschiderea concursului de la 1 octombrie, am știut că nu voi putea sta pe margine. Nu de tot, cel puțin. Da, viața e complexă și agitată, lista cu treburi de făcut e mereu lungă și toată lumea așeaptă multe de la noi. Sunt sigură că nu doar eu simt asta, cred că te-ai recunoscut măcar parțial în descriere.

Sursă foto: Canva.com

Dar. Dacă și tu vrei să scrii, dacă și tu vrei să ai o voce și un blog, Super-Blog e locul perfect pentru a te antrena. Super-Blog nu e o concurs, sau nu doar un concurs, e o adevărat școală. Și ca orice școală, și aici vor fi teme, note, emoții dar și colegi unul și unul. Indiferent ce fel de blog ai, ce nișă ai sau ce public, iată câteva motive să redactezi și tu articolul de înscriere:

1.Înveți să scrii

Da, știu că deja știi, mai ales dacă ești blogger. Ce vreau să spun, este că te vei perfecționa în asta, te vei disciplina să scrii constant și vei avea parte de provocări la care sigur nu te-ai așteptat. Nu toate probele sunt ușoare dar, cele cu care te simți cel mai puțin confortabil, sunt cele care te vor ajuta cel mai mult să crești.

2.Comunitate

Super-Blog e cum am zis mai sus, o școală. Ce am vrut să spun de fapt, este că e și o comunitate. Vei face parte dintr-o comunitate cu oameni la fel ca tine: bloggeri cărora le place să scrie și să se dezvolte. Vei învăța de la ei enorm, vei avea cui să pui întrebări când nu te descurci și le vei putea oferi susținerea ta. Mai mult, îți vei face cu siguranță prieteni noi și vei cunoaște oameni foarte interesanți.

3.Premii, premii, premii

Da, Super-Blog e o școală și o comunitate dar e în primul rând un concurs. Ca orice concurs, are premii îmbietoare și parcă nu te-ar deranja să ajungă și la tine,măcar câteva dintre ele. Fiecare probă are premii și există premii pentru primii trei câștigători de pe podium. De asmenea, pe parcurs pot exista suprize din partea sponsorilor, cum ar fi cadouri sau testări de produse.

În concluzie, te invit și pe tine să te îmbarci pe vaporul Super-Blog în cea de-a 27a lui ediție. Pe mine, mă găsești deja acolo.

Sursă foto de copertă: super-blog.eu

Author

admin@eunmicsecret.ro

Comments

January 9, 2024 at 7:21 am

Your place is valueble for me. Thanks!…



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *