Dezvoltare personala

3 meditații ghidate scurte – perfecte pentru începători

Deși mulți ani meditația a fost o necunoscută pentru mine, de când am inclus-o în viața mea și în rutina mea zilnică, de acum mai bine de 4 ani, efectiv nu mai știu cum aș mai putea să o mai scot sau să mai trăiesc fără ea.

Cei care o practică îi cunosc beneficiile iar pe mine doar acestea m-au convins. Iar cele mai importante dintre ele, pentru mine, este că meditația mi-a redus enorm anxietatea și mi-a crescut capacitatea de a mă concentra. Sigur, beneficiile sunt multiple, aș mai menționa și că mă ajută mult această practică să trăiesc în prezent, să mă pot bucura de clipa în care sunt, să am o minte și o atitudine pozitivă și să mă îngrijorez mai puțin.

Știu, o să-mi spuneți că nu se vede, dar eu sunt în mod natural o persoană anxioasă, care tine să se îngrijoreze mult și să ia în calcul scenariile cele mai negre. De mult ori în viață gândurile negative mi-au dat mari bătăi de cap și m-au condus la a avea stimă de sine scăzută și foarte puțină (spre deloc) încredere în propria mea persoană. Cum vă dați seama, nu e ușor să trăiești cu o minte care te critică în mod constant și nici nu ai cum să faci alegeri prea fericite astfel.

Sursă foto: Canva.com

Dezvoltarea personală m-a ajutat să depășesc aceste provocări iar practicarea meditației face parte din acest proces și este o componentă foarte importantă pentru mine. Sunt multe feluri de a medita dar, explicat în mod simplu, presupune să îți golești mintea de gânduri și să te concentrezi pe respirație și pe ceea ce se simte în corp. Pare simplu dar, la început, mintea opune rezistență – și e perfect normal să facă asta. De aceea, mie mi s-a părut util să încep cu afirmații și meditații ghidate, nu foarte lungi ca durată.

Din fericire, Youtube-ul este plin de așa ceva, așa că astăzi voiam să împărtășesc cu voi 3 meditații ghidate scurte, de aproximativ 10 minute sau sub, care vă pot ajuta să începeți să meditați – dacă vă doriți asta. Beneficiile lor nu se vor vedea nici într-o zi și nici în două, dar cu siguranță le veți simți dacă persistați.

5 Minute Morning Affirmations To Raise Your Vibrations – Awaken with Alice

Am ales această meditație ghidată care conține 5 minute de afirmații foarte puternice, create special pentru a ne ridica vibrația și a începe ziua în forță, cu multă recunoștință și energie pozitivă.

Este una dintre preferatele mele pe care o ascult când nu am mult timp la dispoziție dar vreau să îmi programez mintea într-o direcție potrivită pentru o nouă zi.

Gratitude Meditation ❤️️ 21 Day Transformation – Manifest by Jess

Reucnoștința este un sentiment extrem de puternic, care are puterea de a ne hrăni mintea și de a ne programa atitudinea într-un mod pozitiv. Meditațiile despre recunoștință sunt preferatele mele și le ascult mai ales în momentele pe care le percep ca fiind dificile sau incerte. Mai jos vă las una dintre meditațiile pe care le ascultam când am început, are un pic mai mult de 10 minute dar vă promit că o să vă ajute.

Puteți găsi foarte multe materiale de același fel pe Youtube, dacă veți căuta ceva de genul gratitude meditaion dar asta este una dintre cele mai scurte pe care le-am găsit de-a lungul timpului și rezonez cu ea mult. În plus, tonul ei este foarte liniștitor și calm.

Lucky Girl Syndrome Affirmations – Sweet n Easy Affirmations

Este foarte la modă acest ”lucky girl syndrome”, nu știu sigur cum se traduce, probabil că ar fi ceva de genul ”sindromul celei mai norocoase fete din lume”. Deși se cheamă astfel, nu este strict pentru femei și practic presupune să ai această atitudine de parcă ai fi foarte foarte norocos în general și toate îți ies așa cum vrei – fără efort.

Ce să spun, mie îmi place acest principiu și, deși nu știam de el până recent, l-am aplicat întotdeauna fiindcă mereu am afirmat că sunt un om norocos. Dacă sunt sau nu cu adevărat nu știu dar ce pot să spun este că rezonez mult cu el și în general cu orice poate asigura o atitudine pozitivă, care e foarte importantă pentru a avea o minte liniștită și a lua decizii bune.

Cea de mai jos este preferata mea fiindcă este scurtă și eficientă, dă o stare bună și reduce gândurile negative.

Acestea au fost recomandările mele pentru trei meditații ghidate scurte și eficiente, pe care le poți asculta pentru a-ți îmbunătăți starea și dispoziția. Desigur, opțiunile sunt mult mai numeroase și frumusețea este că fiecare poate explora și alege ceea ce i se potrivește cel mai mult.

Îți mulțumesc pentru că m-ai urmărit până aici și acum, la final, aș vrea să te întreb: tu ai obiceiul de a medita?

Sursă foto de copertă: Canva.com

Author

admin@eunmicsecret.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

A sunat iar Iisus

April 17, 2023